Mititelu a pierdut procesul în cazul dezafilierii Universităţii, dar tot vrea 50 de milioane de euro

Ultima actualizare:

    Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Adrian Mititelu a trimis o scrisoare la FRF şi LPF în care le cere instituţiilor suma de 50 de milioane de euro. El vrea să stingă litigiul în cazul dezafilierii Universităţii Craiova, altfel va acţiona în judecată şi va cere recuperarea întregului prejudiciu, 258 de milioane de euro.

Mititelu cere înscrierea în Liga a II-a a echipei, luarea unei decizii prin care CSU Craiova, echipa de acum din Liga I, să nu mai activeze ca un continuator al clubului Universitatea Craiova, air valoarea prejudiciul produs de dezafiliere să fie de 50 de milioane de euro, nu de 258, aşa cum consideră el. Banii ar urma să fie plătiţi într-o tranşă acum de 15 milioane de euro, iar diferenţa de 35 de milioane, la care se va adăuga dobânda legală, să fie plătită într-o perioadă de 10 ani.

În cazul în care în termen de trei zile nu va primi un răspuns, Mititelu va considera că LPF şi FRF doresc soluţionarea litigiului în faţa instanţelor judecătoreşti şi se va adresa instanţei civile pentru a recupera prejudiciului întreg.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu şi fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir au fost achitaţi, la 15 iunie, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul excluderii din FRF a clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu. Şi Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal au fost achitate în acest dosar. Instanţa de apel a menţinut sechestrul asigurator în cazul celor doi conducători şi a LPF, timp de 30 de zile, pentru situaţia în care statul sau/şi lichidatorul FC Universitatea vor deschide acţiune în civil.

De asemenea, instanţa a respins acţiunea ANAF. Decizia este definitivă.


    Scrisoarea lui Mititelufoto: facebook Adrian Mititelu
Scrisoarea lui Mititelufoto: facebook Adrian Mititelu


    Scrisoarea lui Mititelufoto: facebook Adrian Mititelu
Scrisoarea lui Mititelufoto: facebook Adrian Mititelu
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Minge - fotbal
Dani Alves (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net