Naţionala lui Piţi care stă pe bară

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Ştefan Radu a urmat drumul deschis de Chivu, Rădoi şi Săpunaru, anunţându-şi retragerea de la echipa naţională. Pe lângă cei patru rebeli, găsim şi alţi jucători care ar merita să evolueze pentru România, dar care nu mai pot face acest lucru, din diverse motive.

„Cine suntem noi?" este declaraţia îmbrăţişată de selecţionerul Victor Piţurcă atunci când vine vorba despre baza de selecţie la prima reprezentativă, sugerând faptul că nu prea are de unde alege. Nu se poate spune însă că naţionala României are probleme de efectiv atâta vreme cât există fotbalişti care privesc prezenţa la lot ca o corvoadă şi care refuză convocările. Ultimul exemplu: Ştefan Radu.

„Se simte stingher acolo. În Italia o duce bine şi vrea să fie boss la Lazio, nu la naţională", a spus impresarul Ioan Becali despre fostul dinamovist, considerat unul dintre cei mai buni fundaşi stânga din Europa la ora actuală. Lăsându-i la o parte pe Radu, Chivu, Rădoi şi Săpunaru, există şi o altă categorie de jucători, care ar face faţă la nivel internaţional, dar care nu sunt agreaţi de Victor Piţurcă. Punându-i împreună pe toţi, România ar putea alinia o echipă de start competitivă.

Bogdan Lobonţ - Piţurcă a ales să meargă pe mâna tinerilor Tătăruşanu şi Pantilimon, cu atât mai mult cu cât goalkeeperul de 35 de ani nu mai joacă deloc la AS Roma, preferând postura de eternă rezervă (în acest sezon n-a jucat nici un minut).

Cristi Săpunaru - Fundaşul Zaragozei se remarcă în campionatul Spaniei, dar a ales să nu mai vină la naţionala României atât timp cât selecţioner e Victor Piţurcă.

Mirel Rădoi - S-a retras de la naţională în octombrie 2010, după un meci cu Franţa. Totuşi, fostul stelist joacă meci de meci la Al-Ain, în Emirate, sub comanda lui Cosmin Olăroiu.

Cristi Chivu - Deşi ar mai fi putut ajuta naţionala, fundaşul lui Inter nu mai vrea să audă de o revenire sub tricolor. „E un caz închis", a recunoscut şi Victor Piţurcă.

Ştefan Radu - Are un sezon formidabil la Lazio, poate cel mai reuşit din cariera sa, dar nu poate repeta evoluţiile atunci când joacă pentru România, alegând astfel să spună „pas".

simeon stalpnicul png

Gigel Bucur - În actualele preliminarii, Victor Piţurcă n-a apelat deloc la el, în ciuda faptului că are evoluţii constant bune la Kuban Krasnodar, una dintre revelaţiile campionatului Rusiei.

Dan Alexa - Pe vremea lui Răzvan Lucescu, mijlocaşului de 33 de ani începuse să-i priască atmosfera de la naţională. Alexa n-a fost însă niciodată un jucător pe placul lui Victor Piţurcă. Mai mult, transferul în Cipru l-a îndepărtat de tot din vederile selecţionerului.

Adrian Ropotan - Fostul dinamovist a demonstrat că are resurse să se descurce într-un campionat puternic, aşa cum e cel al Rusiei. Totuşi, actualul fotbalist al celor de la Volga Nijni Novgorod n-a apărut niciodată pe lista convocaţilor lui Piţurcă.

Lucian Sânmărtean - Cazul său a făcut deseori vâlvă. Considerat de mulţi un talent cum rar se vede, fotbalistul lui FC Vaslui n-a primit prea multe şanse de la Victor Piţurcă.

Ianis Zicu - Victor Piţurcă şi-a făcut o regulă din a nu convoca fotbalişti care evoluează departe de ţară. Una dintre "victime" este Ianis Zicu, chiar dacă evoluţiile acestui la echipa sud-coreeană Gangwon l-ar îndreptăţi să prindă măcar lotul lărgit al României.

simeon stalpnicul png

Marius Niculae - La fel ca în cazul lui Zicu, „Săgeată" a plătit decizia de a se transfera în China cu ieşirea din atenţia selecţionerului. Până acum, Niculae era unul dintre preferaţii lui Piţurcă pentru postul de atacant împins.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net