"O să impresionăm cu Spania"

Ultima actualizare:

    Sânmărtean a fost  departe de  valoarea din trecut
Sânmărtean a fost departe de valoarea din trecut

Sânmărtean şi compania au câştigat la limită partida cu balticii, scor 1-0, atât cât să nu le vuiască presa în cap că nu-şi dau interesul. Şi un necunoscător a văzut însă că naţionala lui „Tata Puiu” n-a arătat ca o calificată la Euro 2016 şi ceva trebuie să se schimbe imediat.

Chiar dacă următorul adversar e mult mai puternic, jucătorii noştri spun că dimpotrivă, tocmai cu Spania se vor descătuşa. „Este o perioadă în care naţionala are nevoie de rezultate bune, care-ţi dau încredere pentru Euro. Nu contează foarte mult maniera în care le obţii. Poate chiar cu Spania o să jucăm formidabil şi o să câştigăm. Nu se ştie niciodată”, a declarat portarul Costel Pantilimon. Şi Gabi Torje era nervos la finalul partidei de la Giurgiu, dar mai mult pe organizatori decât pe jocul său. „Aşa se întâmplă când nu jucăm acasă, pe Arena Naţională. Ne aşteptam să fie stadionul plin, mai ales că este o arenă mică. Însă cei care au venit, ne-au susţinut şi nu ne-au apostrofat când am mai greşit”, a spus mijlocaşul Gabriel Torje la finalul meciului. Anghel Iordănescu a recunoscut şi el că naţionala a fost sub aşteptări, dar aruncă totul pe menajarea mai multor titulari. ”Au fost multe modificări în formula de start. Au lipsit şase jucători pe care eu îi consider titulari. Sunt îngrijorat că avem jucători care evoluează în străinătate şi care au lipsă de turaţie pentru că nu evoluează constant la echipa de club, cum e Sânmărtean”, a spus selecţionerul după joc.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net