Dezastru pe linie la tineret

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Marţi a fost nouă o zi neagră pentru fotbalul juvenil de la noi. Naţionalele de tineret şi juniori coordonate de Ştefan Iovan s-au făcut de râs la foc automat. La Under 21 ne-a bătut Cipru, la Under 19 ne-a umilit Danemarca, iar la Under 18 ne-am chinuit cu Moldova.

Într-o perioadă în care prima reprezentativă trage tare pentru a se califica la Mondiale, constatăm cu stupoare faptul că din spate nu mai vine nimic. Mai mult, ultimele două rezultate ale naţionalei Under 21 (antecamera naţionalei mari), 2-2 cu Feroe şi 0-2 cu Cipru, ne aruncă într-o mediocritate fără precedent.

De când e selecţioner la tineret (din 2006), Emil Săndoi a ratat pe bandă rulantă calificări la turneele finale, iar acum a ajuns să sufere în partide contra unor „pitici" ai fotbalului european. După 0-2 pe teren propriu cu Cipru, chiar şi într-un meci amical, explicaţiile sunt de prisos. „Nu putem elimina greşelile pe faza defensivă, asta e problema cea mai mare", a declarat, totuşi, Săndoi. Dacă în apărare suntem pământ de flori, nici cu atacul n-o ducem prea bine, de vreme ce poarta ciprioţilor a rămas neperforată timp de 90 de minute. Aceasta în condiţiile în care pe teren s-au aflat steliştii Iancu şi Stanciu, dinamovistul Rotariu sau noua senzaţie de la Timişoara, Cristi Bărbuţ.

„Toţi suntem vinovaţi pentru acest eşec", a declarat Stanciu, în timp ce Gabi Iancu speră să se revanşeze în oficialele din toamnă cu Muntenegru, Irlanda şi Germania.

Săndoi spune că nu are soluţii

Dezastrul de la Under 21 a fost completat în aceeaşi zi de alte două „bombe". Astfel, juniorii Under 19 antrenaţi de Ionel Augustin au cedat la scor (0-4) amicalul disputat la Buftea cu naţionala similară a Danemarcei. Printre cei care au fost umiliţi de nordici s-au aflat portarul stelist Cojocaru, fundaşul rapidist Vasile Nicolae, dar şi Mihai Bălaşa şi Ionuţ Vînă, împrumutaţi în această vară de Viitorul la AS Roma.

simeon stalpnicul png

În acelaşi timp, la Galaţi, puştii de la Under 18 nu s-au lăsat mai prejos, continuând seria rezultatelor catastrofale. Sub comanda fostului internaţional Liţă Dumitru, România a făcut doar un egal chinuit cu Moldova (1-1), oaspeţii fiind cei care au deschis scorul. Mai mult, moldovenii au terminat meciul în inferioritate numerică. Juniorii de la Under 19 şi Under 18 au şansa de a-şi spăla păcatele destul de repede, astăzi fiind programate partidele revanşă cu Danemarca, respectiv Moldova.

Ei au grijă de viitorul fotbalului românesc

Ştefan Iovan      coordonatorEmil Săndoi     Under 21Ionel Augustin     Under 19Liţă Dumitru     Under 18Bogdan Stelea     Under 17Florin Răducioiu     Under 15

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net