Tănase, talismanul Stelei cu Legia

Ultima actualizare:
Cristi Tănase ( Foto: Mediafax)
Cristi Tănase ( Foto: Mediafax)

Conform statisticii, orice gol marcat de Cristi Tănase în „dubla" cu Legia Varşovia o va apropia pe Steaua de obiectivul principal al acestui sezon, calificarea în grupele Ligii Campionilor.

Fanii Stelei se află şi acum sub impresia golului fabulos reuşit de Tănase în meciul de sâmbătă cu CFR Cluj. „Dodel" a stabilit scorul final (3-0) cu o execuţie de pus în ramă, şut cu dreptul la colţul lung, una dintre cele mai frumoase ale începutului de campionat.

Cu siguranţă că întreaga suflare stelistă şi-ar dori ca Tănase să recidiveze în meciurile cu Legia din ultimul tur preliminar al Ligii Campionilor, prima întâlnire cu polonezii fiind programată mâine pe „Arena Naţională". Cu Tănase pe tabela de marcaj, Steaua va putea sta mult mai liniştită, fiind aproape imposibil de învins.

Motivul este unul de natură statistică: în precedentele 18 meciuri cu „Dodel" printre marcatori, Steaua n-a pierdut în 17. Mai mult, 13 dintre aceste partide s-au încheiat cu victorii ale roş-albaştrilor, celelalte patru consemnând rezultate de egalitate.

Aşadar, deşi e la Steaua din 2009, începând acum al cincilea sezon în curtea roş-albaştrilor, Cristi Tănase a punctat extrem de rar pentru un mijlocaş ofensiv, contabilizând doar 20 de goluri în aproape 150 de meciuri.

19 dintre acestea au fost însă cu noroc, excepţia fiind reuşita lui Tănase din meciul cu Liverpool de pe legendarul stadion „Anfield", disputat în septembrie 2010. Cu Ilie Dumitrescu pe bancă, Steaua a cedat atunci cu 4-1.

Ieri, clubul Steaua a pus în vânzare la casele „Arenei Naţionale" ultimele 10.000 de tichete pentru turul de mâine seară cu polonezii de la Legia. Aşa cum era de aşteptat, biletele s-au dat ca pâinea caldă, partida urmând să se dispute mai mult ca sigur cu „casa închisă". Pe lângă cei aproximativ 50.000 de stelişti, în tribune se vor afla şi 2.000 de polonezi.


    Cristi Tănase ( Foto: Mediafax)
Cristi Tănase ( Foto: Mediafax)


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucescu (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Sorana Cirstea si jucatoarea chineza Shuai Zhang, campioana la Linz la dublu (Facebook WTA) jpg
Razvan Lucescu (EPA) jpg
adrian ilie webp
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
image
image