«Ne-am întâlnit cu Gino din întâmplare.» Cum explică Dragnea ajutorul dat lui Gino în faţa lui Dragomir!
"Şi eu şi premierul sîntem foarte buni prieteni cu Gino Iorgulescu şi l-am încurajat să meargă pînă la capăt şi să candideze pentru a doua oară. În acea zi, am stat pînă seara tîrziu la Guvern cu fiecare ministru pentru buget şi am fost la mine acasă, unde am un apartament închiriat, foarte aproape de acel minihotel. Şi am fost să mîncăm la acel hotel, eu stau singur în Bucureşti, iar în cazul lui Ponta, era Daciana plecată. În acel hotel era şi Gino şi sigur că a aflat că sîntem acolo şi am urcat sus şi am băut o apă şi o cafea şi am vorbit cu el. Dar nu noi, nu eu am organizat alegerile. Nu înseamnă că nu ştiu să le organizez, dar nu le-am organizat eu. Nu eu am votat, nu Victor a votat.
Dar vă spun cu sinceritate: eu-s foarte bucuros că Gino Iorgulescu a ajuns preşedintele Ligii. Eu simţeam nevoia, neavînd ceva concret de acuzat la adresa lui Mitică Dragomir, dar totuşi 17 ani de zile e mult. Eu am fost preşedinte de Consiliu 12 ani. Vă spun, deja al patrulea mandat la mine mă făcea să merg în gol, nu mai pot să livrez după atîţia ani de zile. Era nevoie de o altă abordare în fotbalul românesc", a spus Dragnea, potrivit Mediafax.