Al 16-lea punct adus de arbitri pentru Steaua!

Ultima actualizare:
Steaua- Astra
Steaua- Astra

O fi Steaua cea mai puternică echipă din campionat, dar fără ajutor din partea arbitrilor nu avea 41 de puncte adunate. Asta o demonstrează şi meciul cu Astra Giurgiu, în care centralul Alexandru Tudor şi ajutoarele sale i-a ocrotit din nou părinteşte pe roş-albaştrii.

Două mari greşeli a comis Tudor la partida de miercuri seara, ambele vizând neacordarea de cartonaş roşu. Mai întâi, Pintilii trebuie trimis la cabine mult mai devreme de minutul 90, în care a fost eliminat cu adevărat. Asta pentru că în minutul 3, mijlocaşul a comis un faul grosolan, după care n-ar mai fi trebuit să rămână pe teren.

Piesa de rezistenţă a lui Tudor rămâne însă faza din minutul 26 când grecul Kapetanos l-a luat efectiv la pumni pe Mureşan de la Astra. Din păcate, nimeni n-a văzut însă gestul animalic, rupt din box, nu din fotbal, al atacantului Stelei, iar trupa din Ghencea a rămas în efectiv complet.

Momentul în care Kapetanos a lovit cu pumnul


    Steaua- Astra
Steaua- Astra

Astralii au luat foc la finalul partidei, dar greşeala rămâne şi nu este decât a 13-a din acest sezon.

Adunate, numărul punctelor câştigate pe gafe de arbitraj se ridică la 16, fără care Steaua trebuia să fie acum pe locul 10 în clasament, la egalitate cu Chiajna.

"În minutul 3 la Pintilii a fost roşu. Despre pumnul dat de Kapetanos nu mai vorbesc. Nu se poate aşa ceva! Ne aşteptam la asta de la Tudor. Domnul Deaconu vine şi ne spune să avem încredere. Să aibă el încredere! Îi laşi din minutul 3 să lovească în halul ăla?! La Giurgiu o să lovim şi noi din minutul 1, sau poate ne luăm la bătaie pe tunel, că asta e metoda. La ce să mai aşteptăm să înceapă meciul?", a spus preşedintele Dinu Gheorghe.

- Cu Ceahlăul, la scorul de 0-0, Popa a dat gol din offside şi Steaua a bătut cu 2-1.- La acelaşi meci, Latovlevici faultează în careu la 2-1, dar nu s-a dat 11 metri pentru moldoveni.- La 2-1 cu Dinamo, Georgievski faultează ca ultim apărător, dar nu e eliminat. - La 2-2 cu Gaz Metan, Pârvulescu face fault în poziţie de ultim apărător, dar nu se dă nimic.- La acelaşi joc, tot Pârvulescu faultează în careu, tot ca ultim apărător, dar nu se dă 11 metri şi nici roşu.- La 1-0 cu Vaslui, moldovenii nu primesc penalty pentru faultul lui Szukala la Temwanjera. - La acelaşi meci, Colţescu îl elimină gratuit pe Madson şi foarte uşor pe Cerniauskas.- La 2-1 cu FC Braşov, Oniţa nu vede fault la intrarea lui Gardoş la Străuţ.- La 1-0 pentru Corona, Chipciu simulează în careu şi se dă penalty-ul din care Stanciu face 1-1.- La 2-0 cu Ceahlăul, nemţenilor le-a fost refuzat un penalty clar.- La 1-1 cu Petrolul, arbitrul a arătat două minute de prelungire, dar a lăsat jocul să continue un minut în plus, timp în care Popa a marcat dintr-o lovitură liberă inexistentă.- La 1-1 cu Oţelul trebuia să acorde două penalty-uri gălăţenilor, iar Pintilii trebuia eliminat încă din prima repriză pentru două faulturi dure.- Cu Astra Giurgiu, Pintilii nu este eliminat pentru un fault grosolan, iar Kapetanos pentru o lovire cu pumnul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net