Rusescu, un gol la 38 de minute: nu prindea lotul la Sevilla, dar la Braga e un fenomen
Raul Rusescu a jucat doar trei meciuri pentru Braga, dar de ajuns pentru a-şi arăta clasa şi a deveni jucătorul cu cea mai bună medie: un gol la 38 de minute.
Anul trecut, golgheterul Ligii I lăsa Steaua pentru Sevilla. Însă mutarea a adus cea mai neagră perioadă a carierei sale. Lotul l-a prins rar sau era rezervă şi astfel a jucat doar o partidă în campionat.
În total, ca bilanţ, au fost şapte meciuri, în toate competiţiile, trei goluri în Liga Europa, iar soarta sa era pecetluită. Ibericii au vrut să scape de el şi l-au împrumutat în Portugalia, la Sporting Braga,dar românul le-a arătat în scurt timp că s-au înşelat în privinţa sa. Deşi are mai puţin de o lună de când e la noul club, Rusescu i-a cucerit pe lusitani.
În trei dispute, una singură în campionat, a punctat de tot atâtea ori, iar un calcul scoate la iveală faptul că e cel mai bun din Portugalia: un gol la 38 de minute, reuşitele de până acum fiind două în campionat în faţa celor de la Vitoria Guimaraes şi una în Cupa Ligii contra trupei de la Beira Mar.
Jurnaliştii portughezi au comparat cifrele românului cu cele ale jucătorilor aflaţi în topul marcatorilor şi au arătat că aceştia au avut nevoie de peste o sută de minute pentru a înscrie un gol, indiferent de numele competiţiei interne.
Mutarea lui Raul Rusescu la Braga s-a dovedit a fi până la urmă de bun augur, deşi „cârcotaşii" avertizau că fotbalistiul nu se va impune nici în campionatul portughez, aşa cum nu a făcut-o în Primera Division. Mijlocaşul român speră ca evoluţiile bune pe care le are de când a venit la Braga să-i convingă pe spanioli să-l ia înapoi la finalul sezonului.