Craiova şi Rapid se îndreaptă spre desfiinţare

Ultima actualizare:

    Giuleştenii nu vor să  plece în cantonament (Foto: mediafax)
Giuleştenii nu vor să plece în cantonament (Foto: mediafax)

Universitatea Craiova şi Rapid Bucureşti s-au declarat cele mai persecutate cluburi din Liga I când una a fost dezafiliată, iar cealaltă retrogradată pe motive tangenţiale fotbalului. Şi poate aşa a şi fost la acel moment, doar că acum demonstrează că nu pot rezista sub nici o formă.

Ambele echipe par alcătuite din oameni care s-au chinuit să scape de nişte asasinate, doar pentru a se sinucide câteva luni mai târziu. Pentru că niciuna nu face faţă financiar nici măcar în Liga a II-a, acolo unde li s-a permis să joace, cu atât mai puţin în primul eşalon. Oltenii n-au unde să se antreneze, aşa că antrenorul Napoli a amânat reunirea.

„Jucătorii erau pregătiţi să vină la vizita medicală luni, 20 ianuarie, dar i-am sunat şi le-am comunicat să mai stea acasă. Ce să fac cu ei dacă n-avem unde să ne pregătim?", a spus italianul.

În Giuleşti, lucrurile stau cam la fel. Jucătorii n-au mai fost plătiţi şi au ales ca formă de protest greva. Dacă cei de la Craiova s-ar antrena, dar n-au unde, feroviarii au unde, dar nu vor până nu-şi vor primi o parte din restanţe.

„E posibil să nu se plece nici în Antalya dacă nu-şi vor primi o parte din bani", a declarat antrenorul Viorel Moldovan. Pentru Craiova urmează desfiinţarea, dacă Mititelu nu face urgent rost de bani, iar pentru Rapid falimentul, pentru că în aceste condiţii, planul de reorganizare n-are cum să fie aprobat de Tribunal, pe 14 februarie.

simeon stalpnicul png

Pentru aceste echipe fanion lucrurile merg rău, dar nu acelaşi lucru se poate spune şi despre clona CS U Craiova, înfiinţată de primarul Lia Olguţa Vasilescu. Cealaltă echipă din Bănie a transferat jucători cu state vechi în Liga I, pe salarii de 10.000 €, cum nici în Liga 1 nu mai găseşti. Varga, de exemplu, a primit şi 150.000 € primă de instalare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
luce familie jpg
Mircea Lucescu Sahtior jpg
Mircea Lucescu tricolor jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
Rinat Ahmetov jpg
image
image