Danciu şi-a luat profesor

Ultima actualizare:

    Încă mai are oferte  din Liga I ca jucător
Încă mai are oferte din Liga I ca jucător

Danciu (37 de ani) ar fi trebuit să-şi preia funcţia de team manager, de fapt un fel de Zidane la Real Madrid când era director sportiv, aşa cum a sunat anunţul oficial, dar mutarea nu s-a mai produs. Până atunci el se antrenează cot la cot cu colegii şi „ia meditaţii” de la Dănilescu.

Situaţia omului cu cele mai multe prezenţe în Liga I este confuză în acest moment. În luna noiembrie a anului trecut a apărut precizarea că el va încheia cariera de fotbalist şi va începe una administrativă. Funcţia, biroul şi atribuţiile exacte ar fi trebuit preluate de la începutul acestei luni, fapt ce nu s-a produs.

Mai mult, el se antrenează alături de ceilalţi elevi ai lui Stoican în cantonamentul din Turcia, iar contractul de fotbalist, scadent în vară, e şi el în derulare.

Practic, Danciu s-a asigurat că-n cazul în care noul acord prin care trebuie să-şi înceapă munca „de birou" nu se va mai semna, el va putea liniştit să-şi găsească la sfârşitul sezonului la o altă echipă un contract de jucător. Iar oferte există, chiar de la cluburi din Liga I. Oricum, funcţia propusă verbal, cea de manager sportiv, nu prea e pe placul său, el dorind să activeze în fotbal, dar „în iarbă", dovada fiind şi urmarea cursurilor de antrenor al Şcolii Federale.

Totuşi, Danciu mai are un as în mânecă şi, dacă în cele din urmă va începe serios munca pe plan administrativ, are deja un profesor de seamă.

Am vorbit cu Dănciulescu, e un băiat deosebit. I-am spus că oricând are nevoie de un sfat, îl voi ajuta fără probleme. El învaţă repede. Se va descurca, e un tip ambiţios şi va face o treabă bună", ne-a declarat Tică Dănilescu, cel care a activat în fotbalul românesc de la începutul anilor '80, a câştigat trofee atât cu Steaua cât şi cu Dinamo, iar în ultimii 14 ani ai carierei a fost directorul sportiv al roş-albilor.

În prezent, el se ocupă de şcoala de fotbal ce-i poartă numele şi se reface după ce a avut mai multe probleme medicale, suferind o intervenţie la coloană şi la piciorul stâng.

- A evoluat în 515 partide în Liga I, fiind pe primul loc ca prezenţe şi depăşind nume ca Ştefănescu, Ispir sau Boloni- A înscris 214 goluri în campionat ocupând poziţia secundă în topul celor mai buni marcatori din istorie, după Dudu Georgescu, cu 252 de goluri- A câştigat cinci titluri de campion: două cu Steaua şi trei cu Dinamo- A câştigat o Cupă a României şi o Supercupă alături de Steaua şi trei Cupe şi două Supercupe alături de Dinamo- A jucat la Electroputere Craiova, Steaua, Dinamo Altay Izmir (Turcia), Shandong Luneng (China) şi Hercules Alicante (Spania)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net