Pacientul Ilie, traumatizat de dentistul Boloni

Ultima actualizare:

    Ilie Dumitrescu şi-a adus aminte cu groază de momentul când şi-a lăsat durerea de măsea pe mâna fostului selecţioner al RomânieiFoto Click!
Ilie Dumitrescu şi-a adus aminte cu groază de momentul când şi-a lăsat durerea de măsea pe mâna fostului selecţioner al RomânieiFoto Click!

Era literă de lege ca sportivii consacraţi în era comunismului să aibă şi o mseserie învăţată. Lucescu şi-a luat diploma de economist de la ASE, Dinu şi-a câştigat porecla de „Procuror” absolvind Dreptul, iar Boloni s-a făcut medic stomatolog. Nu avem referinţe despre cât de buni au fost primii doi, dar cu siguranţă tehnicianul lui Antwerp e un dentis oribil!

Şi nu o spunem noi, ci Ilie Dumitrescu, cel care l-a prins o scurtă perioadă la Steaua. În Ghencea, unde Boloni îşi deschisese cu ajutorul Armatei şi un cabinet, a avut ocazia să trateze, cu rezultate îndoielnice, câţiva colegi de echipă. Bine, respectivii au fost mai mult cobai pentru fostul internaţional, care nu a avut timp să-şi formeze mâna şi a provocat dureri insuportabile pacienţilor care au avut curajul să deschidă gura în faţa sa. Fostul atacant e primul care vorbeşte deschis despre acea traumă, deşi se pare că „victimă-pacient” i-a mai fost lui Boloni şi Marius Lăcătuş. „Pe Loți îl prefer antrenor, pe bune. Am fost traumatizat! Eram puşti, aveam 17-18 ani şi m-a luat Iordănescu în cantonament la echipa mare. Boloni avea un cabinet la stadion. Și Lăcătuș i-a fost pacient. Făcea experiențe cu oamenii vii. La un moment dat, am avut şi eu o problemă şi m-am dus la el. Am intrat, m-a pus pe scaun, aveam respectul ăla ca jucător. Mi-a spus că trebuie să scoată măseaua. Cred că era expirată anestezia. La mine nu a funcționat. Am plâns trei zile. Vai de capul meu! Nu avea o mână foarte uşoară, deşi avea o gleznă fină. Nu mai vreau să-l văd în halatul ăla”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport. 


    Fostul atacant e primul care vorbeşte deschis despre acea traumă, deşi se pare că „victimă-pacient” i-a mai fost lui Boloni şi Marius LăcătuşFoto Click!
Fostul atacant e primul care vorbeşte deschis despre acea traumă, deşi se pare că „victimă-pacient” i-a mai fost lui Boloni şi Marius LăcătuşFoto Click!

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net