Pancu e plătit mizerabil: 3.000 de euro pe lună
George Copos este cunoscut pentru faptul că are „arici” la buzunar atunci când vine vorba de salariile jucătorilor. Iar cei care simt cel mai bine acest lucru sunt oamenii legaţi sufleteşte de Rapid, cum este cazul lui Daniel Pancu.
După o perioadă nefastă la Vaslui, Pancu şi-a reziliat contractul cu moldovenii pentru a reveni la marea lui dragoste, Rapid.
Având deja 33 de ani, conducerea giuleştenilor a considerat că „Pancone" merită adus pentru a menţine atmosfera de la echipă şi pentru a-l ajuta pe Marius Şumudică să se impună în vestiar, dar că nu merită totuşi un efort financiar prea mare.
La dorinţa lui Copos, preşedintele Dinu Gheorghe i-a oferit 3.000 de pe lună, iar Pancu a acceptat pe loc, doar pentru a se întoarce în Giuleşti la final de carieră.
Cu timpul, Daniel Pancu a devenit însă ceva mai mult decât un mobilizator de cadre.
După returul sezonului trecut, jucătorul de 34 de ani a făcut o pregătire bună, s-a impus ca titular în atacul Rapidului şi curând au venit şi golurile.
Pancu a marcat de trei ori în campionat şi o dată în Liga Europa salvând de fiecare dată echipa şi devenind alături de Herea, golgheterul echipei, cu patru reuşite.
Pancone a rămas cu acelaşi salariu, iar de o mărire nici nu poate fi vorba.
Asta deşi concurenţii săi din linia de atac, brazilianul Cassio, care câştigă de aproximativ şapte ori mai mult decât Pancu, şi Sburlea, n-au reuşit încă să înscrie în noul sezon.
Atacantul lui Răzvan Lucescu s-a consolat însă cu situaţia şi priveşte spre viitor, mai ales că oficialii clubului i-au promis un post în organigramă după ce va atârna ghetele în cui.
E liniştit lângă familie
Unul dintre secretele revenirii fotbalistice a lui Pancu ţine de schimbarea stilului de viaţă.
Realizând că e pe finalul carierei, rapidistul a renunţat la escapade şi s-a concentrat mai mult pe antrenamente şi pe viaţa de familie, mai ales că în această vară soţia sa, Mihaela, i-a dăruit o fetiţă.
Fotbalistul n-a vrut să facă mare petrecere nici măcar la botezul acesteia, preferând o ceremonie discretă şi o masă asemenea.
Micuţa Maria Violeta i-a avut ca naşi pe Adrian Iencsi şi pe soţia acestuia, spre deosebire de David Gabriel (6 ani), băiatul lui Pancone, care a fost creştinat de Victor şi Manuela Becali.
Cele mai mari salarii la Rapid
Marcos Antonio 25.000 de euro/lună;Ciprian Deac 20.000 de euro/lună;Cassio Vargas 20.000 de euro/lună;Vladimir Bozovic 20.000 de euro/lună;Filipe Teixeira 18.000 de euro/lună.
Cele mai mici salarii la Rapid
Cosmin Gângioveanu 9.000 de euro/lună;Cristian Oros 8.000 de euro/lună;Ovidiu Burcă 7.000 de euro/lună;Daniel Pancu 3.000 de euro lună;Cătălin Straton 1.000 de euro/lună;Valentin Creţu 1.000 de euro/lună.
Mai citeşte:
Secretul lui Pancu: s-a lăsat de băutură!
INTERVIU Daniel Pancu: «Răzvan face antrenamente de fiţe!»
"Rapid se va bate la câştigarea campionatului"