Parada modei la nunta lui Iniesta

Ultima actualizare:
Pique, fără  Shakira, s-a  întreţinut  cu Puyol
Pique, fără Shakira, s-a întreţinut cu Puyol

Haine elegante, bijuterii scumpe, decor de cinci stele. Acestea au fost câteva dintre ingredientele nunţii lui Andres Iniesta cu Anna Ortiz. Ceremonia a avut loc la Tarragona, într-un castel, iar petrecerea la care au participat în jur de 800 de invitaţi s-a ţinut la cel mai select restaurant din zonă, Mas d'en Ros.

După o relaţie de patru ani, Andres Iniesta şi Anna Ortiz s-au căsătorit. Nunta starului Barcelonei a fost principalul eveniment al sfârşitului de săptămână în Spania.

Ceremonia, care a avut loc la un castel in Tarragona, a adunat peste 800 de invitaţi, numărul curioşilor, reporterilor şi paparazzilor ajungând la câteva sute.

Nunta a fost, cum era de aşteptat, una de cinci stele. Peisajul a fost unul luxos, mireasa dorind ca decorul să fie unul alb, colorat din loc în loc cu flori, în special trandafiri, roşii, mov şi lila.

Iniesta n-a fost deloc zgârcit cu invitaţiile şi le-a împărţit tuturor coechipierilor de la Barcelona, colegilor de la echipa naţională, antrenorilor cu care a lucrat de-a lungul timpului dar şi unor fotbalişlti cu care a împărţit vestiarul în anumite perioade de timp.

Aşa se face că la eveniment au participat vedete una şi una, iar de această dată, doamnele şi-au eclipsat iubiţii fotbalişti.

Pique, fără Shakira, s-a întreţinut cu Puyol

Antonella lui Messi  şi-a arătat burtica
Antonella lui Messi şi-a arătat burtica

Ceremonia a început cu o oră întârziere, pentru că mirii au dorit ca toţi invitaţii să fie prezenţi.

După ce s-a asigurat că musafirii au ajuns, Iniesta a apărut la braţul mamai sale.

A urcat treptele castelului pe melodia din filmul "Gladiatorul", acelaşi cântec folosit de Guardiola pentru a-I motiva pe jucători înainte de finala Ligii Campionilor de la Roma.

Şi "jumătatea" lui Andres, Anna, a avut parte de o intrare de gală, însă a ales o piesă de "suflet", coloana sonoră a filmului "Te Bodyguard", interpretată de Whitney Houston.

Victor Valdez a venit cu iubita, modelul Yolanda Cardona, însărcinată cu al doilea copil al cuplului

Iubita lui Fabregas a făcut furori
Iubita lui Fabregas a făcut furori

Primarul din Tarragona, Josep Felix Ballesteros, a oficializat cununia civilă, apoi tot alaiul s-a mutat la restaurantul Mas d'en Ros.

Interesant este faptul că invitaţii de cinci stele au fost transportati cu autocarul spre local.

Antonella lui Messi şi-a arătat burtica

Lionel Messi a participat la ceremonie alături de iubita lui, Antonella Rocuzzo, care este însărcinată în cinci luni.

Victor Valdez a venit  cu iubita, modelul  Yolanda Cardona,  însărcinată cu al  doilea copil al  cuplului
Victor Valdez a venit cu iubita, modelul Yolanda Cardona, însărcinată cu al doilea copil al cuplului

Fata a purtat o rochie lejeră, care-i stătea însă destul de mulată pe burtă.

Messi a recunoscut şi la acest eveniment că de abia aşteaptă să devină tată.

Iubita lui Fabregas a făcut furori

Una dintre cele mai lăudate apariţii de la castelul din Tarragona a fost iubita lui Cesc Fabregas, Daniella Semman.


    Iubita lui Fabregas a făcut furori
Iubita lui Fabregas a făcut furori

De origine libaneză, mamă a doi copii (de 10 şi 12 ani), Daniella, în vârstă de 37 de ani, n-a avut ochi decât pentru iubitul ei mai tânăr cu 12 ani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net