Piţi, diseară vrem chintă royală!

image
Piti

Toţi oamenii din fotbal, şi nu numai, ştiu că Piţurcă e "jucător" şi pentru a bate diseară avem nevoie şi de noroc. Iar strategia folosită de selecţioner va fi: cea mai bună "carte" e atacul.

Jucăm ofensiv, avem nevoie de multe goluri şi nu mergem la cacialma. Piţi şi-a făcut încălzirea deja contra Andorrei, 4-0, şi acum e la masa finală. Cu Estonia poate câştiga "turneul". Ştie cum să învingă "casa" şi are toate atuurile. "AS"-ul va fi Marica şi "chinta" va merge până la "decarul" Stancu. Toţi vor colabora pentru ca tabela să arate măcar 5-0! Avem nevoie de rezultat în cazul în care turcii ar provoca o surpriză şi la Istanbul s-ar impune la limită în faţa "Portocalei Mecanice".

" Noi avem acum doar varianta victoriei şi aşa am şi pregătit jocul. Sper să reuşim şi să câştigăm de-o manieră în care să nu avem emoţii. Dacă vor fi şi goluri multe, va fi foarte bine. Asta ar însemna însă să fructificăm măcar 90 la sută din ocaziile pe care le avem, pentru că în meciul cu Andorra am concretizat doar 70 la sută. Acum însă alta e valoarea Estoniei, să câştigăm noi şi apoi rămâne să vedem ce se întâmplă în Turcia", a spus Piţurcă.

“Sunt emoţii, normal, e şi o presiune formidabilă, indiferent dacă încerci să nu te gândeşti. Până la urmă e o muncă de doi ani şi jumătate şi ar fi bine să se concretizeze cu o calificare la baraj”, a continuat omul care ia deciziile. “Estonia este o echipă imprevizibilă, în campania trecută chiar au mers bine şi au ajuns la baraj. Acum însă nu au mai mers la fel. Oricum, această echipă poate produce surprize, tratează fiecare meci la fel”, şi-a descris scurt adversarul.

“Nu m-am hotărât asupra primului unsprezece, dar sunt câţiva jucători proaspeţi, odihniţi, care vor intra şi sper eu să facă diferenţa. Sper să nu conteze lipsa lui Chiricheş, era cel mai valoros jucător al echipei noastre”, a vrut selecţionerul să-şi deruteze adversarul. Diseară vom afla dacă a fost un jucător bun sau dacă la Istanbul zarurile au fost demult aruncate.

“Olanda este o echipă de top, sigur va juca să câştige. Însă şi Turcia poate învinge în acest meci. În tur, la Amsterdam, turcii au făcut o repriză foarte bună şi acum dacă se vor impune înseamnă că merită locul doi, pentru că noi n-am reuşit acest lucru. N-aş vrea să se anunţe scorul de la meciul din Turcia pe stadion. Nu m-am gândit încă la baraj, dar să ajungem acolo şi avem timp să ne gândim şi la ce va fi”, a încheiat Piţurcă.

Cum ne calificăm?

Calculele de calificare ale României la baraj sunt floare la ureche dacă „tricolorii" înving Estonia iar Olanda scoate măcar un egal în Turcia. Dacă Turcia învinge azi Olanda, atunci România este obligată să bată pe Estonia la o diferenţă mai mare cu cel puţin patru goluri faţă de succesul pe care l-ar obţine turcii. Altfel spus, dacă otomanii câştigă la un gol diferenţă, noi trebuie să învingem la cinci diferenţă. Dacă ei bat la două goluri diferenţă, noi trebuie să câştigăm la şase. Şi tot aşa...

simeon stalpnicul png
Piti
colaj loredana groza jpg
cub cub anamaria prodan laurențiu reghecampf png
florin zalomir
cub cristian arsinel png
larisa dragulesu marian dragulescu si fiica lor beatrice
foto 1 bec economic jpg
FotoJet jpg
sotie Arsinel jpg
romica tociu lacrimi 2 jpg
Soldati ucraineni elibereaza orasul Liman FOTO Twitter jpg
image
image
image
image
Edi Iordanescu, Sportpictures jpg
Istvan Kovacs, EPA jpg
FC Hermannstadt   Sepsi OSK, Sportpictures jpg
CS Mioven FCU Craiova 1948, Sportpictures jpg
Poză mare CFR Petrolul, Sportpictures jpg
Rica Raducanu, Facebook jpg