Pițurcă, în căutarea primei victorii contra dinamoviștilor după 17 ani

Ultima actualizare:

    Meciul tur dintre Dinamo si Universitatea Craiova a fost marcat de infarctul suferit pe banda tehnică de Eugen Neagoe, antrenorul de atunci al ”câinilor”FOTO: Sportpictures.eu
Meciul tur dintre Dinamo si Universitatea Craiova a fost marcat de infarctul suferit pe banda tehnică de Eugen Neagoe, antrenorul de atunci al ”câinilor”FOTO: Sportpictures.eu

Cea mai așteptată partidă a etapei a 15-a a Ligii 1 este și cea care încheie runda. Universitatea Craiova și Dinamo se vor întâlni diseară, de la ora 20.30, la Severin, într-un meci special pentru antreorul Victor Pițurcă.

Chiar dacă acum antrenează pe Universitatea Craiova, sângele de stelist al fostului atacant al câștigătoarei Cupei Campionilor Europeni are culori roș-albastre, așa că orice meci cu Dinamo ridică nivelul ritmului cardiac. Așa va fi și diseară, mai ales că pentru Victor Pițurcă va însemna prima întâlnire cu ”câinii” după 9 ani. Atunci, el pregătea tot pe Universitatea Craiova, cea a lui Adrian Mititelu și în decurs de doar patru zile a jucat de două ori contra dinamoviștilor. Întâi a pierdut, în sferturile de finală ale Cupei României, cu scorul de 4-2, pentru ca pe 14 noiembrie 2010 să termine la egalitate, 2-2, chiar la București, în campionat.

Ultima victorie ca tehnician a lui Pițurcă în fața ”alb-roșiilor” datează de nu mai puțin de 17 ani Mai precis, din Supercupa României 2002, atunci când echipa antrenată de Piți, Steaua, a învins eterna rivală cu scorul de 2-1. De atunci, cu excepția celor două meciuri amintite din 2010, drumurile antrenorului nu s-au mai intersectat cu dinamoviștii, aceasta din cauza faptului că e a pregătit fie naționala României, fie echipe din străinătate.

“Suntem iar în faţa unui examen dificil, jucăm contra unui mare club, Dinamo, care în ultimul timp a jucat foarte bine, a avut o creştere extraordinară de formă sub comanda lui Uhrin, deci ne aşteaptă un meci dificil pe care vrem să-l câştigăm, fiindcă în ultimele două partide din campionat nu am reuşit acest lucru şi avem nevoie de cele trei puncte puse în joc. Moralul este bun, venim după un joc bun în Cupa României. Sper să repetăm aceeaşi partitură, acelaşi joc bun şi să obţinem cele trei puncte. Lotul este tot valid. Avem cartonaşe galbene şi Bălaşa nu va putea participa la această acţiune. Poate aţi aflat de accidentul lui Koljic, care are o problemă mai dificilă şi va lipsi mai mult timp. În rest, totul este în regulă. Kelic a făcut numai antrenamente uşoare, de alergări, un cred că va apărea în lot pentru acest meci. Vor juca băieţii care sunt apţi şi în care am încredere deplină. Am încredere că echipa mea va realiza un joc bun şi ne vom lua punctele”, a spus Piţurcă.

De partea cealaltă, dinamoviștii sunt încrezători că vor continua rezultatele bune: ”Craiova este o echipă foarte bună, va fi greu şi sper că toată lumea va fi pregătită. Toată lumea poate juca, chiar dacă după ultimele două meciuri am avut probleme. Atmosfera este bună, sper ca jucătorii să nu se relaxeze după această serie bună şi să se concentreze. Jucătorii nu ar trebui să fie interesaţi de alte probleme, ei trebuie să joace fotbal”, a declarat Uhrin, amintind astfel și de probleme din conducerea clubului.

Nistor, principalul pericol

Unul dintre cei mai în formă fotbaliști din Liga 1, dinamovistul Dan Nistor, este considerat principalul pericol de către Victor Pițurcă. El a reucnoscut că intenționează să pună mai mulți oameni care să-l supravegheze pe parcursul partidei. “Voi pune 2-3 oameni să se ţină după el. Dinamo e într-o formă foarte bună. Înseamnă un grup, nu numai Nistor. Nistor este dispecerul lor. Însă Universitatea Craiova are jucători buni, şi puternici şi nu e uşor să joci contra lor. Sper să joace Universitatea Craiova, nu Dinamo”, a afirmat fostul selecționer.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net