Plictiseală totală! Franţa - Anglia 1-1

Plictiseală totală! Franţa - Anglia 1-1

Ultima actualizare:

    Franţa - Anglia 1-1 (fotografii: reuters)
Franţa - Anglia 1-1 (fotografii: reuters)

Mai tehnici, “cocoşii” francezi au dominat ostilităţile, lovindu-se însă de organizarea defensivă a “leilor” britanici. Ambele echipe s-au mulţumit cu un egal (1-1) care le menţine cu şanse intacte la calificarea în sferturi.

Acasă la Mircea Lucescu. Meciul s-a jucat pe "Donbass Arena" din Doneţk, stadionul lui Şahtior, echipa ucraineană antrenată de Mircea Lucescu.

Tehnicianul român s-a aflat în tribune, alături de Ionuţ Lupescu. "N-am nici o favorită", a spus el în preziua partidei.

Dezinteres. Contrar aşteptărilor, multe locuri goale s-au putut vedea în tribunele stadionului din Doneţk.

Nici suporterii celor două naţionale n-au venit în număr mare, atmosfera fiind una dezamăgitoare pentru un derby european.

Pariu. Puştiul de 18 ani Alex Oxlade-Chamberlain a fost surpriza pregătită de selecţionerul Angliei, Roy Hodgson, omologului său francez Laurent Blanc.

Tânărul mijlocaş al lui Arsenal a debutat aseară într-un meci oficial la naţionala mare a "leilor" britanici.

Ocazie. "Cocoşii galici" au început mai bine meciul, dar prima şansă uriaşă de gol i-a aparţinut englezului Milner, care l-a depăşit pe portarul francez Lloris, ratând însă cu poarta goală.

Filiera City. La pauză scorul a fost 1-1, ambele reuşite fiind semnate de jucători ai campioanei Angliei, Manchester City.

Mai întâi a punctat fundaşul Lescott, cu o lovitură de cap, francezii egalând cu un şut plasat al lui Nasri care l-a bătut pe portarul Hart, şi el jucător la City.

Plictiseală. Repriza a doua a fost fără vlagă, cu Franţa dominând la capitolul posesie şi cu Anglia îngrămădită de multe ori în propria jumătate, pe două linii.

Meciul a fost adesea plictisitor, singurele ocazii de gol venind prin şuturi de la distanţă.

Click pe imagine pentru mărire

Clasament
Clasament


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mara Vasilescu Rapid jpg
Universitatea Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Ianis Hagi, nationala Romania (Sportpictures) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Nuno Campos, antrenor Dinamo (Sportpictures) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
image