Rău pentru Steaua, bun pentru Inter

Ultima actualizare:

La doar 18 ani, Răzvan Popa a fost luat de tehnicianul Roberto Mancini în lotul de 25 de jucători cu care Inter Milano abordează cantonamentul din China. Tânărul fundaş român a crescut în curtea Stelei, dar campioana României n-a ştiut să-l păstreze şi să profite de pe urma lui.

Avem o nouă dovadă a managementului catastrofal existent la centrul de copii şi juniori al Stelei, club care nu mai reuşeşte de ani buni să scoată fotbalişti valoroşi din propria pepinieră, bazându-se exclusiv pe transferuri din alte părţi. În schimb, tineri care la un moment dat se aflau pe mâna Stelei ajung să evolueze la echipe puternice ale Europei. Este cazul puştiului Răzvan Popa, aflat în acest moment alături de marile vedete ale lui Inter în cantonamentul din China. În perioada 2007-2011, acesta a fost legitimat la Steaua la grupa de copii şi juniori născuţi în 1997, dar calităţile sale nu i-au convins pe antrenorii din Ghencea că merită să continue în tricoul roş-albastru. Dezamăgit de experienţa la Steaua, Răzvan Popa a fost la un pas să se lase de fotbal, dar insistenţele părinţilor l-au direcţionat spre juniorii de la Sportul Studenţesc. Aici a reuşit să intre în cărţile de istorie ale fotbalului românesc, devenind al treilea cel mai tânăr jucător care debutează în prima divizie. S-a întâmplat într-un meci cu Dinamo din 2012, când Răzvan a intrat pe teren la 15 ani, două luni şi 21 de zile. 

De-a lungul timpului, doar marele Dobrin (la 14 ani şi 10 luni) şi Florin Răducioiu (la 15 ani şi o lună) s-au dovedit mai precoci. Ulterior, Popa a dat probe la Chelsea, dar Inter l-a dorit mai mult şi iată-l la prima echipă a milanezilor, împărţind vestiarul cu nume grele precum Vidic, Icardi, Palacio, Guarin sau Shaqiri. „Sunt foarte bucuros să fiu aici şi să mă antrenez alături de atâţia jucători mari. Am vorbit cu domnul Mancini şi mi-a zis că totul e bine. Eu joc fundaş central, dar dacă e nevoie voi evolua şi la mijloc”, a declarat Răzvan Popa din China.

A debutat cu Bayern

Prima prezenţă a lui Răzvan Popa în tricoul lui Inter Milano s-a consemnat ieri, în amicalul disputat în China cu Bayern München, meci pierdut de italieni cu 1-0. Popa a intrat pe teren în minutul 70 în locul croatului Brozovic, fiind folosit de antrenorul Mancini pe postul de mijlocaş defensiv.

Seamănă izbitor cu Chivu

Jucător polivalent, Răzvan Popa le aminteşte oficialilor lui Inter de Cristian Chivu, fotbalist de bază al milanezilor în perioada 2007-2014. Pe lângă faptul că Popa joacă pe acelaşi post pe care s-a consacrat Chivu, cel de fundaş central, asemănările nu se opresc aici. Astfel, prin aspectul fizic impozant (are 1,90 metri) şi prin felul în care îşi aranjează părul, Răzvan e o „copie” extrem de reuşită a lui Cristi Chivu. Singura diferenţă: dacă fostul internaţional e stângaci, Popa e dreptaci.

E «prea bun» pentru România?


    Costel Gâlcă
Costel Gâlcă

Răzvan Popa are în spate şi un episod care nu-i face deloc cinste, petrecut în urmă cu un an. Alături de un alt român aflat la juniorii lui Inter, portarul Andrei Radu, Popa a intrat în conflict cu selecţionerul de atunci al naţionalei Under 17, Costel Gâlcă. „Nu mai vrem să jucăm pentru România. Suntem prea buni!”, i-ar fi transmis cei doi puşti lui Gâlcă. Trimişi înapoi la Inter, ei au fost muştruluiţi serios de antrenorii de acolo şi, din câte se pare, au revenit la sentimente mai bune faţă de naţionala României.

Rădoi improvizează în returul cu slovacii

Atenţie la neatenţie! Steaua are de îndeplinit în această seară o simplă formalitate cu slovacii de la Trencin, dar problemele de efectiv din defensivă îi dau emoţii antrenorului Mirel Rădoi.

În condiţiile în care fundaşi de perspectivă ca Răzvan Popa au fost ignoraţi, Steaua s-a „fript” recent cu apărători gen Gabi Tamaş şi Srgian Luchin. Cum şi căpitanul Fernando Varela trece printr-o perioadă dificilă, fiind şi accidentat, echipa lui Mirel Rădoi tremură serios în centrul defensivei. Diseară, în returul cu Trencin din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, antrenorul Stelei e nevoit să trimită un cuplu de fundaşi centrali improvizat. La fel ca în meciul cu Pandurii, stâlpii apărării vor fi Paul Papp şi Alin Toşca, doi fotbalişti consacraţi pe poziţiile de fundaşi laterali. A doua mare problemă a Stelei în partida de astăzi cu campioana Slovaciei va fi lipsa spectatorilor de pe Arena Naţională. UEFA a pedepsit echipa bucureşteană pentru incidentele de la meciul cu Dinamo Kiev din decembrie anul trecut. În afara returului cu Trencin, steliştii vor mai disputa o întâlnire europeană cu porţile închise, cel mai probabil prima manşă din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Partizan o aşteaptă pe Steaua

Sârbii de la Partizan Belgrad s-au calificat deja în turul trei preliminar al Ligii, urmând să fie adversara lui Chipciu şi compania, dacă roş-albaştrii vor depăşi diseară hopul Trencin. După victoria cu 1-0 în turul de la Belgrad, Partizan a câştigat ieri şi manşa secundă contra georgienilor de la Dila Gori, sco 2-0. Primul meci dintre Steaua şi Partizan se va disputa la mijlocul săptămânii viitoare, la Bucureşti.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
David Popovici (Facebook) jpg
FCSB FC Botosani (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net