Rednic a văzut alt meci: crede că Dinamo a fost egala Mediașului

Ultima actualizare:

    Mircea RednicFOTO: Sportpictures.eu
Mircea RednicFOTO: Sportpictures.eu

Dinamo a fost învinsă la Mediaș cu 2-1 de Gaz Metan, prin două super-goluri marcate de Deaconu, prin șuturi de la 25-30 de metri. Așa cum era de așteptat, la finalul meciului antrenorul dinamoviștilor, Mircea Rednic, a găsit vinovați peste tot, dar nu pe banca tehnică, asta deși la pauză l-a scos de pe teren pe singurul jucător periculos al echipei sale, Sorescu.

Antrenorul Mircea Rednic a declarat, vineri seară, că Dinamo a pierdut meciul cu Gaz Metan Mediaş ca urmare a acţiunilor lui Rolando Deaconu.

"Ne-a bătut Deaconu! Până la golul lui, meciul a fost echilibrat. Poate chiar cu un plus în dreptul nostru. N-ai ce să faci, golul doi putea fi evitat. Noi am punctat la pregătirea meciului faptul că Deaconu poate face astfel de lucruri, nu l-am blocat. Am riscat şi noi după acele goluri. Nu ştiu dacă a fost penalty acolo pentru noi, dar aşa s-a scris soarta meciului. Au fost două goluri frumoase înscrise pentru Deaconu, iar noi plecăm învinşi. E normal să facem schimbări, unii jucători se află într-o lipsă de formă, cum ar fi Sorescu. Jucătorii veniţi nu sunt puşi la punct cu pregătirea fizică.Păcat! Dacă am fi intrat cu 0-0 la pauză, poate altfel ar fi arătat jocul. Ei au avut o posesie mai bună, au o echipă mai ogomenă. Normal că sunt supărat, dar trebuie să fiu echilibrat, ţinând cont de situaţia asta. Lucrurile vor merge spre bine. Dacă eliminăm cele două goluri, nici Gazul nu a avut alte faze. Noi mai avem de muncă, normal. Sper ca şi jucătorii care vor veni să aducă mai multă concurenţă la mijlocul terenului. Noi ajungem cu puţini jucători în careu pe faza de atac. Trebuie să le ofer mai multă încredere jucătorilor, dar şi jucătorii cu experienţă trebuie să se implice mai mult, să fie mai responsabili", a spus Rednic, după înfrângerea de la Mediaş.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net