Reghecampf: "Nu e o umilinţă, e o lecţie! Nu-mi dau demisia!"

Ultima actualizare:

    Laurenţiu ReghecampfFoto Click!
Laurenţiu ReghecampfFoto Click!

Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a spus că nu va pleca de la echipă, chiar dacă elevii săi au fost învinşi cu 4-1 de rivalii dinamovişti în prima manşă a semifinalelor Cupei Ligii.

"Nu sunt foarte multe lucruri de spus. Am avut un început foarte bun, dar am terminat foarte prost. Au fost faze pe care nu le poţi explica. Păcat că agresivitatea a lipsit foarte mult astăzi. Mulţi jucători au lipsit, nu au intrat în contact cu adversarul. Eu nu văd această înfrângere ca pe o umilinţă, e o lecţie din care trebuie să învăţăm, pentru că primim goluri foarte uşor. Toţi suntem vinovaţi şi sunt lucruri care se repetă", a spus Reghecampf.

"Cu siguranţă nu m-am gândit la demisie. De ce să nu rămân în funcţie? În campionat mai avem şansă şi în Cupa Ligii putem să câştigăm în retur cu 3-0. Nu renunţ, mai ales în momentele dificile. Eu cred că am făcut multe lucruri bune la Steaua. Nu e vorba de clauză. Eu nu am de gând să-mi dau demisia. Am venit aici să muncesc, nu să-mi dau demisia", a afirmat el.

Reghecampf va schimba jocul Stelei din iarnă: "Un transfer e sigur, Alibec, de care avem nevoie în atac, dar trebuie să schimbăm anumite lucruri în cantonamentul din Antalya. Sunt mulţi jucători care nu se sacrifică, care nu luptă. A fost un sezon greu, în care nu am reuşit să facem multe lucruri".

Dinamo a învins cu 4-1 pe Steaua, în prima manşă a semifinalelor Cupei Ligii, returul urmând a avea loc la data de 1 martie 2017.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Alexander Zverev si Mirra Andreeva (EPA) jpg
Christian Eriksen jpg
gol Romania Adrian Rus jpg
csm bucuresti invinsa jpg
kopic jpg
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
image
image