Seara umilințelor pentru Liverpool și Manchester United
A fost runda rezultatelor șoc în Premier League. Campioana, Liverpool, și Manchester Unites, au suferit înfrângeri umilitoare duminică.
Deţinătoarea titlului în Anglia, FC Liverpool, a fost învinsă cu un inimaginabil 7-2 în deplasare de Aston Villa. A fost una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria ”cormoranilor”, care nu au mai încasat 7 goluri într-un meci de campionat de 57 de ani! Mai mult, a fost o premieră negativă și pentru Jurgen Klopp, care nu a mai suferit niciodată un eșec de asemenea dimensiuni.
Celălalt rezultat șoc al etapei a fost înregistrat la Manchester, acolo unde United a deschis scorul în minutul 2, dar a sfârșit prin a fi învinsă de Tottenham cu scorul de 6-1! O revanșă strălucită a lui Jose Mourinho asupra fostei sale echipe, care se zbate acum în probleme și la care antrenorul Solskjaer nu are chiar un viitor sigur pe banca formației.
De asemenea, nici înfrângerea liderului clasamentului după trei etape, Leicester City (0-3 acasă cu West Ham) nu se încadrează în seria rezultatelor normale, având în vedere că fosta campioană a Angliei de acum câțiva ani venea după o victorie uriașă pe terenul lui Manchester City (scor 5-2).