Secretele campionilor / «U» Cluj - CFR 2:3
CFR Cluj a câştigat cu 3-2 pe terenul rivalei Universitatea Cluj, victoria de vineri aducându-le celor din Gruia al treilea titlu din istoria clubului. Dincolo de gazon, fotbaliştii pregătiţi o bună parte de campionat de Jorge Costa şi „preluaţi" apoi de Ioan Andone au poveşti inedite.
Beto Pimparell. Se roagă şi înainte de meci, la vestiare şi când ajunge în poartă, înaintea fiecărei reprize.
Are un fiu, Goncalo, 4 ani şi jumătate, căruia îi dedică toate reuşitele.
Fiul său joacă fotbal la o şcoală din Porto şi este şi model.
Se teme de şerpi, ascultă U2 şi şi-a petrecut cea mai frumoasă vacanţă alături de prieteni, la Ibiza.
Eduard Stăncioiu. Este un tip extrem de religios, citeşte Bibia pentru a se linişti sufleteşte.
Se relaxează la pescuit şi vânătoare şi ascultă muzică rock şi heavy metal.
S-a însurat cu nepoata boss-ului de la Pro TV, Adrian Sârbu, naşi fiindu-le soţii Dulce şi Ricardo Cadu.
Mihai Mincă. N-a avut şanse multe să apere, transferul lui Beto trecându-l pe „linie moartă".
Mihai este căsătorit din 2007 civil şi din 2010 religios şi are o fetiţă, Katarina, în vârstă de aproape patru ani.
Naşi de căsătorie i-au fost soţii Loredana şi Dani Coman.
Jose Lionn. Brazilianul în vârstă de 23 de ani a venit în 2011 la Cluj.
A început fotbalul pe plajă, ca mulţi alţi sud-americani, şi îl are ca model pe Dani Alves.
Este pasionat de tatuaje: are pictate pe corp numele său, al mamei şi multe alte semne chinezeşti care-i aduc noroc.
Cristian Panin. Este cel mai vechi jucător (din 2004 la CFR) şi se pregăteşte de un post în conducerea clubului.
Din sezonul viitor va face pasul cel mare şi va prelua o funcţie administrativă.
A câştigat opt trofee cu echipa din Gruia.
Felice Piccolo. A fost la un pas să renunţe la fotbal după ce a suferit două operaţii complicate la acelaşi picior într-un singur an (prima fiind greşită de un medic italian).
Este prieten cu Zlatan Ibrahimovic, cu care a jucat la Juventus.
Ricardo Cadu. S-a adaptat perfect la viaţa din România, îi place la nebunie mâncarea din Ardeal.
Căpitanul echipei din Gruia se relaxează acasă jucând fotbal pe consola de jocuri, cu soţia lui, Dulce.
Nu se sfieşte să recunoscă că are zile în care fumează şi câte un pachet de ţigări pe zi.
Vasile Maftei. A fost nevoit să traverseze o perioadă grea, datorată unei accidentări grave.
La 20 de ani şi-a pierdut tatăl, bolnav de cancer pulmonar.
Pînă la vârsta junioratului a evoluat ca mijlocaş central, apoi a fost „transformat" fundaş.
Mario Camora. Mário Jorge Malino Paulino, pe numele său real, şi-a căpătat porecla în urma unei greşeli făcute la un meci: în loc să scandeze alături de fani numele echipei locale, Samora, a strigat Camora şi de atunci aşa i s-a spus.
Este cinefil înrăit, pelicula preferată este „Gladiatorul"
Nuno Diogo. L-a idolatrizat pe italianul Nesta, nume pe care i l-a dat Labradorului său negru.
Este pasionat de înot. Peste câţiva ani intenţionează să se retragă la vila lui situată pe plaja din Lisabona.
Bakary Sare. Este singurul fotbalist dn lotul CFR care a câştigat titlul în trei ţări - România, Belgia şi Norvegia - fobalistul reuşind să iasă campion cu Anderlecht Bruxelles şi Rosenborg, şi acum cu gruparea din Gruia.
Gabi Mureşan. Se lăsase de fotbal la 19 ani, a lucrat doi ani în Germania.
Este mare pescar şi mare amator de vânătoare, la fel ca şi Eduard Stăncioiu, colegul său.
Are un fiu, Raul, în vârstă de trei ani, pe care visează să-l facă fotbalist.
Stojan Vranjes. Este un tip temperamental, dovadă fiind şi conflictul dur pe care l-a avut cu fostul lui antrenor, Petre Grigoraş.
Cei care au lucrat cu fotbalistul bosniac spune că este extrem de serios şi determinat.
Viorel Nicoară. A vrut să renunţe la fotbal la finalul junioratului, iar acum visează să ajungă la o echipă din Spania.
Îşi ajută părinţii, care au venituri modeste (mama sa este croitoreasă şi tatăl său strungar).
Are o soră mai mare şi îi place să patineze.
Rafael Bastos. A jucat fotbal pe trei continente, dar cel mai mult a fost impresionat de Japonia.
Şi -a luat soţia şi fiul cu el din Brazilia şi în Asia şi în Europa.
Este fanul lui Kaka şi bun prieten cu fostul atacant al Rapidului, Julianno Spadaccio.
Sixto Peralta. Este originar din Patagonia. Are doi copii, un băiat, Felipe, şi o fata, Lucia, născută la Cluj.
În oraşul natal, Comodoro Rivadavia, deţine o fermă de oi.
Apogeul carierei a fost transferul la Inter Milano, într-un moment în care la echipă erau Vieri, Ronaldo, Zanetti, Blanc, Seedorf şi Pirlo.
Ioan Hora. Ca mulţi alţi jucători de la CFR, a fost la un pas să renunţe la cariera de fotbalist.
Părinţii lui au vrut să plece la muncă în Grecia şi să-l ia cu ei, dar au renunţat. Ioan, campion naţional la dansuri în perioada adolescenţei, se iubeşte cu prezentatoarea unei emisiuni de shopping de la un post tv din Cluj.
Nicholas Godemeche. Fost coleg la Naval cu Camora, francezul a trecut prin emoţii mari la un meci din campionatul portughez, când a fost lovit de un adversar la ochi.
A fost la un pas să orbească, doctorii diagnosticându-l cu fractură orbitală a globului ocular.
Pedro Celestino. Născut în Republica Capului Verde, familia lui Pedro a plecat în Portugalia când el avea patru ani.
Vine dintr-o familie numeroasă, cu opt copii.
Înainte să ajungă în România, se cunoştea cu Marius Niculae şi Cristi Săpunaru, cu care a fost adversar în campionatul lusitan.
Imediat după victoria cu Universitatea, jucătorii de la CFR Cluj au început sărbătoarea. Ei vor primi trofeul cuvenit campioanei după meciul din această seară cu Steaua
Fotografii: Caius Raţiu
Ei au dus greul în atac
Pantelis Kapetanos. Grecul din atacul "ceferiştilor" a traversat o perioadă nefastă în primele luni la Cluj.
A fost susţinut necondiţionat de conducere, dar şi de soţia sa, Fotini Dougali - fost reporter la o televiziune elenă- şi cei doi copii, o fetiţă şi un băiat, pe care i-a adus în Ardeal.
Roberto De Zerbi. Este mare fan al lui Totti, dar idolii adolescenţei sale au fost românii care au făcut istorie la Brescia, oraşul lui natal: Lucescu, Hagi, Sabău şi Răducioiu.
Roberto este căsătorit şi are doi copii, o fată de şapte ani şi un băiat în vârstă de nouă ani. Familia lui stă în Italia.
Ronny Da Silva. Atacantul a bifat şi el cluburi de pe trei continente, trecându-şi în CV echipe din Brazilia, Elveţia, Portugalia şi China.
Este bun prieten cu doi dintre jucătorii Stelei, Geraldo şi Tatu.
Rui Pedro. În vârstă de 23 de ani, fotbalistul a trecut pe la toate selecţionatele de juniori ale Portugaliei.
A ajuns la 13 ani la academia celor de la Porto, care nu l-au ţinut însă la prima echipă, preferând să-l împrumute sezoane la rând. A fost cumpărat definitiv de CFR anul trecut.
Liviu Ganea. Ajuns la Cluj la începutul acestui an, Liviu spune că are ceva din stilul de joc al lui Fernando Torres.
Cu toate astea, este fanul lui Drogba şi urmăreşte toate meciurile spaniolilor de la Real Madrid.
Moudou Sougou. Este un tip foarte credincios şi respectă cu stricteţe regulile Ramadanului, perioadă în care se roagă şi de cinci ori pe zi!
Face parte din cultul Mouride şi merge an de an în pelerinaj la Touba. Este însurat cu Patricia, cu care are un băiat de trei ani şi jumătate, Sami.