Sergiu Hanca, surpriza lui Contra pentru meciul cu Spania?

Ultima actualizare:

    Sergiu Hanca
Sergiu Hanca

Forma arătată de fostul dinamovist în Polonia îl recomandă pentru un loc de titular la națională împotriva ibericilor.

Meciul România – Spania (5 septembrie, pe Arena Națională) bate la ușă, iar una dintre puținele vești bune primite de selecționerul Contra în această perioadă vine din fotbalul polonez, de la Sergiu Hanca.

Mijlocașul de 27 de ani a plecat de la Dinamo la începutul lui 2019 cu destinația Cracovia, o echipă de top în patria lui Lewandowski. Hanca și-a arătat însă adevărata valoare abia în actuala stagiune, în ultimele cinci etape reușind să marcheze de patru ori, românul fiind astfel al doilea marcator în clasamentul golgheterilor în Ekstraklasa. „E cel mai bun start de sezon din viața mea. Anul trecut am terminat pe patru, dar acum Cracovia se bate la campionat”, a spus Hanca despre performanțele sale și ale colegilor săi. Ca urmare, selecționerul Cosmin Contra l-a remarcat și l-a inclus în lista preliminară a stranierilor pentru „dubla” cu Spania (5 septembrie, la București) și Malta (8 septembrie, la Ploiești) din preliminariile Euro 2020. „La națională mă gândesc mereu, nu e ceva mai presus în carieră pentru un fotbalist”, a mărturisit Sergiu Hanca, selecționat până acum de patru ori sub tricolor.

Mai mult decât atât, Hanca ar putea fi marea surpriză a lui Contra în echipa de start contra fostei campioane mondiale Spania. Fotbalist de bandă și capabil să joace pe ambele flancuri, mijlocașul Cracoviei e ajutat și de un context favorabil. Pe partea dreaptă a liniei de mijloc naționala noastră suferă cel mai mult la această oră, Alex Chipciu fiind suspendat pentru disputa cu Spania, iar Dennis Man accidentat de ceva vreme. În aceste condiții, Hanca reprezintă o soluție demnă de luat în seamă, la concurență cu un alt fost dinamovist, Dorin Rotariu. Acesta din urmă e dezavantajat însă de campionatul mai slab în care evoluează, în Kazahstan, la Astana.

În favoarea lui Hanca stă și faptul că a mai lucrat cu Cosmin Contra în 2017, la Dinamo, colaborare care a dat roade. Sergiu Hanca a marcat chiar la debutul lui „Guriță” pe banca alb-roșilor, după care a avut o explozie care l-a propulsat în vizorul echipei naționale. Hanca a fost convocat pentru prima dată de neamțul Daum, la un amical cu Chile, ulterior fiind chemat și de Contra, care se mutase între timp pe banca tricolorilor.

La fel ca Hanca, un alt internațional favorit al lui Contra, Gicu Grozav, trece și el printr-o perioadă fericită. La Kisvarda, în Ungaria, sub conducerea lui Vasile Miriuță, Grozav are cinci goluri date în ultimele patru meciuri, la finalul săptămânii trecute izbutind o „dublă”, în victoria (2-0) cu Ujpest. Gicu Grozav are însă o mare problemă legată de prestația slabă din meciul cu Norvegia din iunie, atunci când a fost unul dintre jucătorii care au tras în jos naționala României.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net