Şi-a revenit mama, şi-a revenit şi Cristi Tănase

Ultima actualizare:

    Cristi Tănase a făcut pace cu  fanii după golul  marcat contra  PetroluluiFoto: Mediafax
Cristi Tănase a făcut pace cu fanii după golul marcat contra PetroluluiFoto: Mediafax

Cristi Tănase intrase într-o zonă moartă în Ghencea, unde nu mai marca, nu mai juca nimic şi se scuipa cu suporterii. În returul semifinalei Cupei României a fost însă decisiv, evoluând ca în vremurile bune şi înscriind superb golul al treilea. Iată şi de ce!

Pentru ca un fotbalist să dea maximum pe teren are nevoie de linişte totală în viaţa privată. Când acasă ai o grămadă de probleme, iar mintea şi concentrarea zboară acolo, e imposibil ca randamentul să nu scadă. E şi cazul lui Cristi Tănase, de la care exigenţii suporteri ai Stelei aşteaptă aceeaşi exprimare pe teren indiferent de trăirile personale din acel moment. Puţină lume ştie însă că în toată perioada în care „Dodel” a părut că nu se regăseşte, mama lui, Cristina, avea mari probleme de sănătate.

În returul cu Petrolul, căpitanul Stelei a pus punct perioadei  negre, fapt care coincide cu însănătoşirea mamei sale
În returul cu Petrolul, căpitanul Stelei a pus punct perioadei negre, fapt care coincide cu însănătoşirea mamei sale

Aceasta s-a operat la stomac, iar după intervenţia chirurgicală a suferit mai multe complicaţii. În ultimele zile, lucrurile au intrat în normal şi Cristina Tănase se simte acum mult mai bine, trecând deja peste perioada critică. Coincidenţă sau nu, şi „Dodel” şi-a dat drumul la joc. Cu Petrolul a pictat pe teren, a fost acel număr 10 pe care îl ştiam şi a marcat un gol senzaţional, care a consfinţit calificarea în finala Cupei României, unde pe Steaua o aşteaptă „U” Cluj. Şi şefii au observat asta şi toate cele rele s-au spălat. „Tănase a dovedit iar că este un jucător emblematic pentru Steaua şi un căpitan adevărat. Chiar şi spectatorii l-au aplaudat. A fost extraordinar şi merită toate aprecierile noastre”, a declarat preşedintele Valeriu Argăseală.

Steaua are interzis în Ghencea sezonul viitor

Ghencea
Ghencea

În loc să se rezolve, cearta dintre clubul de fotbal şi Clubul Sportiv al Armatei atinge noi cote. Astfel, nu doar că cele două părţi n-au căzut încă de acord asupra siglei şi palmaresului, dar Steaua trebuie să se şi mute din Ghencea din sezonul viitor. Asta pentru că CSA a refuzat să prelungească contractul de închiriere a stadionului, care expiră la finalul acestui sezon. În noile condiţii, Tănase şi compania vor disputa meciurile de acasă în stagiunea 2015-2016 exclusiv pe Arena Naţională.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net