Şi pe ele le-a bucurat Lucescu

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Plictisit probabil de atâtea trofee cucerite cu Şahtior, Mircea Lucescu a savurat miercuri seară momentele petrecute în compania fetelor ucrainence care au întreţinut atmosfera la meci.

Deşi în ultimul an a pierdut trei jucători-cheie (Willian, Fernandinho şi Mhitarian), pentru care a încasat 100 de milioane de euro, Şahtior Doneţk continuă să fie imbatabilă în Ucraina. După eventul campionat-cupă cucerit sezonul trecut, echipa lui Mircea Lucescu şi-a trecut în cont şi Supercupa, cu o victorie la pas (3-1) contra celor de la Cernomoreţ Odessa, chiar pe terenul adversarilor.

Începând din 2004, acesta e al 18-lea trofeu obţinut de Şahtior sub conducerea lui „Il Luce". Clipele de bucurie de la finalul partidei şi de la festivitatea de premiere nu l-au impresionat prea mult pe tehnicianul român de 67 de ani, care a trăit multe asemenea festivităţi. În schimb, Lucescu a avut parte de-o surpriză din partea grupului de 15 majorete prezente la Supercupă.

Frumoasele ucrainence din Odessa au vrut să rămână cu o amintire de neuitat şi s-au ţinut scai de Lucescu pentru câteva fotografii. Puţin gelos pe succesul la fete al antrenorului român, patronul Rinat Ahmetov a apărut şi el la un moment dat la şedinţa foto, fiind luat de braţ de o fată.

Răzvan a intrat în Ramadan

Dacă „Nea Mircea" are motive de petrecere, fiul său Răzvan e la polul opus. Lucescu jr. a început antrenamentele cu El Jaish din Qatar, dar se confruntă cu un impediment de natură religioasă. De marţi, 9 iulie, pentru majoritatea jucătorilor săi a început Ramadanul. Pentru a marca începutul lunii de post (abstinenţă de la mâncare, băutură, fumat şi relaţii sexuale până la 7 august), întreg lotul de la El Jaish s-a reunit pentru o poză de grup, în care apare şi Răzvan Lucescu, alături de un mesaj de celebrare a Ramadanului.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net