«Siamezii» Gâlcă şi Zidane, faţă în faţă


    Azi, în meciul Real Madrid – Espanyol,  va fi un duel între doi antrenori ale căror  cariere seamănă ca două picături de apă
Azi, în meciul Real Madrid – Espanyol, va fi un duel între doi antrenori ale căror cariere seamănă ca două picături de apă

Duminică seară (31 ianuarie, ora 21.30, Digi şi Dolce), pe “Santiago Bernabeu”, Costel Gâlcă îl înfruntă pe marele Zinedine Zidane. Păstrând proporţiile date de realizările de până acum ale fiecăruia, putem spune că antrenorul român de la Espanyol e o copie perfectă a tehnicianului francez proaspăt instalat pe banca lui Real Madrid.

La prima vedere, în afara faptului că ambii antrenează în acest moment în prima ligă spaniolă, Gâlcă şi Zidane n-au nimic în comun. Totuşi, privind retrospectiv, descoperim asemănări izbitoare între “Costelino” şi “Zizou”, pe care vi le prezentăm mai jos.

S-au născut în urmă cu 43 de ani

Gâlcă şi Zidane au aceeaşi vârstă, fostul internaţional francez fiind mai tânăr cu trei luni şi jumătate faţă de fostul mijlocaş al naţionalei României.

S-au lansat în fotbal în 1989

Cu câteva luni înainte de Revoluţia de la noi, Costel Gâlcă a fost transferat de FC Argeş de la Progresul şi îşi făcea debutul în fotbalul profesionist. În acelaşi timp, la Cannes, Zinedine Zidane era promovat de la juniori la echipa mare a grupării franceze.

Au jucat cu numărul 5 pe spate

Mijlocaş la închidere, Costel Gâlcă a fost un “cinciar” clasic, atât în perioada petrecută la Steaua (1991-1996) cât şi la naţionala României. În schimb, deşi era un jucător mai ofensiv decât Gâlcă, Zidane a primit numărul 5 la Real Madrid, echipă pentru care a jucat timp de cinci sezoane (2001-2006).

Au făcut parte din “Generaţii de Aur”

Costel Gâlcă a fost un jucător de bază al naţionalei României care a prins sferturile de finală la Mondialul din 1994. Sub tricolor, Gâlcă a jucat şi la Mondialul din 1998, dar şi la Europenele din 1996 şi 2000. De partea cealaltă, Zidane a fost liderul generaţiei cu care Franţa a luat titlul mondial în 1998 şi cel european doi ani mai târziu.

S-au retras din fotbal în 2006

La 34 de ani, Costel Gâlcă a decis să renunţe la cariera de jucător profesionist, într-un moment în care era legitimat la echipa spaniolă de divizie secundă Almeria. Tot în vara lui 2006, Zidane juca ultimul său meci din carieră chiar în finala Campionatului Mondial, câştigată la penalty-uri de Italia. Partida a rămas în istorie prin capul în piept aplicat de “Zizou” italianului Materazzi, gest în urma căruia Zidane a fost eliminat.

Au “explodat” ca antrenori

simeon stalpnicul png

Gâlcă şi Zidane nu şi-au început carierele de tehnicieni imediat după ce şi-au agăţat ghetele-n cui. Astfel, după o tentativă ratată în 2009-2010 de a pregăti echipa secundă de la Almeria, “Costelino” şi-a făcut adevăratul debut ca antrenor în 2013, ca selecţioner al naţionalei Under 17 a României, post de unde a plecat apoi la Steaua. Tot în 2013, dar la Real Madrid, Zidane era numit ca antrenor al echipei secunde, rampă de lansare fructificată la începutul lui 2016, când a fost numit în locul lui Rafa Benitez pe banca “galacticilor”.

Sunt familişti convinşi

Asemănările dintre Gâlcă şi Zidane se pot observa şi dincolo de fotbal. Astfel, cei doi sunt căsătoriţi de mult timp şi au stat departe de scandaluri în familie sau de aventurile amoroase cu care ne obişnuiesc fotbaliştii. De altfel, Gâlcă are acasă trei tripleţi în vârstă de 15 ani, iar Zidane se bucură de patru băieţi alături de soţia Veronique, pe care a cunoscut-o în adolescenţă, la 17 ani.

Gâlcă: «De ce să nu batem?»

Deşi are mari probleme de efectiv înaintea meciului de azi cu Real Madrid, antrenorul lui Espanyol s-a declarat încrezător într-un rezultat pozitiv. „Obiectivul este să le punem probleme şi să scoatem maximul din acest meci. De ce nu, să batem, chiar dacă o întâlnim pe Real!?”, a declarat Costel Gâlcă.

Au fost adversari în urmă cu 14 ani

Dincolo de asemănările dintre cei doi tehnicieni, atât în viaţa personală, cât şi cea profesională, antrenorul lui Espanyol şi cel al lui Real Madrid s-au duelat şi din postura de fotbalişti.

Singurele întâlniri directe între jucătorii Costel Gâlcă şi Zinedine Zidane au fost consemnate în stagiunea 2001-2002 a campionatului spaniol. Atunci, românul era titular indiscutabil la Villarreal, iar consacratul francez Zinedine Zidane era în primul sezon în curtea “galacticilor” de la Real Madrid. Aşa cum era de aşteptat, ambele partide (şi cea din turul campionatului şi cea din retur) s-au încheiat cu victoria formaţiei lui Zidane. Atunci, madrilenii s-a impus în ambele întâlniri:  3-2 în meciul din deplasare şi  cu un categoric 3-0 pe teren propriu.

Zodia care se îndrăgostește în luna februarie. Sursă foto: Pixabay
cub vali vijelie png
gabriel mardale jpg
maxresdefault jpg
cub botez reghecampf caciuc png
calendar ortodox 2021 30 ianuarie trei ierarhi mihai coman jpeg
Petre Roman, Mioara si Oana jpg
romanii au talent 2023 adelina benga micuta contorsionista care i a cucerit pe jurati unde sunt oasele 3 size20 jpg
image
image
image
image
image
image
fani craiova jpg
Gabriela Ruse, Getty jpg
Romania, Sportpictures jpg
Maria Boldor, Sportpictures jpg
Mike Tyson, Getty jpg
Handbal, Getty jpg