Şoc la FCSB! Becali îl vrea pe craioveanul Mangia în locul lui Dică
Roş-albaştrii au meci greu luni, pe Arena Naţională, când CS U Craiova, echipa cu cel mai bun fotbal din ţară, dacă ar fi să ne luăm după bucureşteni, vine să câştige pentru a intra în lupta la titlu.
Cu 90% dintre jucători în formă slabă şi doar cu Budescu pe val, Gigi Becali nu are ce să facă decât să recurgă la aceleaşi strategii murdare care l-au consacrat în trecut. Nici mai mult, nici mai puţin, acesta a dezvăluit că e încântat de antrenorul oltenilor, Devis Mangia, şi a insinuat că l-ar vedea în locul lui Nicolae Dică pe viitor. Noroc că italianul nu s-a aruncat cu capul înainte, deşi puţin măgulit a fost. “Când un om care lucrează în fotbal este lăudat de alții, nu pot să spui decât mulțumesc, așa este civilizat să faci. În ceea ce privește aceste zvonuri, am trei ani de contract cu Craiova, așa că nu avem ce discuta. Nu este vorba de presiune, sunt simple cuvinte, să lăsăm lucrurile să se oprească aici. Am un mare respect pentru Dică, dar și pentru FCSB”, a declarat tehnicianul italian.