Stanciu, pus sub presiune: «Toată lumea va fi cu ochii pe el»
Stanciu poate răsufla uşurat: a scăpat din infernul belgian, trăit la Anderlecht. Problema este că e posibil să fi ajuns în altul, la Sparta Praga. Presa din Cehia deja a început să-l toace mărunt pe internaţionalul român, care e cel mai scump jucător din istoria acestei ţări.
Transferat pe trei ani de Sparta Praga, una dintre echipele cele mai cunoscute din fotbalul ceh, Stanciu a spart un nou prag prihoogic în această ţară. El eprimul jucător pentru caer se plătesc 7,5 milioane de euro (cu tot cu bonusuri), iar acest lucru atrage mai multă greutate pe umerii lui. Ziariştii tabloidului ceh Blesk, citaţi de gsp.ro, se întrebau în ediţia de ieri: „Oare se va descurca mai bine de data asta?”. „Românul a fost cel mai scump transfer realizat vreodată de un club din Jupiler ProLeague. El n-a făcut însă faţă acestei presiuni şi a părăsit-o pe Anderlecht ca fiind cea mai mare ţeapă din istoria fotbalului belgian", avertizează tabloidul Blesk, sugerând că asta i-ar putea aştepta şi pe diriguitorii Spartei. "Practic, se va confrunta din nou cu situaţia trăită la Anderlecht. Este cel mai costisitor transfer din istoria fotbalului ceh şi asta o va simţi încă din primul minut în care va îmbrăca tricoul Spartei. Aşteptările sunt la fel de mari ca în Belgia, toată lumea va fi cu ochii pe el", s-a mai scris în presa din Cehia.
Acum, mingea se află la Stanciu, care va trebui să întoarcă prin evoluţiile sale grămada de bani pe care o va primi de la cehi. ”Salariul este foarte mare. Nicuşor va câştiga un milion, un milion şi ceva pe an. Dacă încasează şi bonusurile, câștigă mai mult decât de la Anderlecht. Are bonusuri de Europa League. Contractul este pe 3 ani şi jumătate. Anderlecht are procente dacă Sparta îl vinde mai departe. Anderlecht păstrează 15%”, a spus impresarul lui, Anamaria Prodan, la Digi Sport.