Ştefan Radu, românul cu cele mai multe prezenţe în Europa

Ştefan Radu, românul cu cele mai multe prezenţe în Europa

Ultima actualizare:

    Ştefan Radu va ajunge în primăvara europeană cu Lazio
Ştefan Radu va ajunge în primăvara europeană cu Lazio

Apărătorul „lazial” Ştefan Radu a reuşit recordul la meciul cu Rosenborg din grupele fostei Cupe UEFA, nivel în care a jucat şi Chiricheş pentru Napoli, în timp ce Tătăruşanu a fost doar rezervă în disputa Fiorentinei cu Lech Poznan.

Italienii de la Lazio au învins Rosenborg, 2-0, într-o partidă în care Ştefan Radu a fost căpitan, însă românul a avut o realizare profesională şi pe plan personal. A fost al 46-lea său joc în cupele europene şi totodată al 33-lea în fazele superioare, dintre acestea şase fiind în tricoul lui Dinamo şi restul alături de actualul club. Astfel, el l-a detronat pe Răzvan Raţ, cel care deţinea supremaţia, cu 32 de prezenţe obţinute în tricoul lui Şahtior Doneţk şi PAOK Salonic, top trei fiind completat de fostul stelist Cristi Tănase, cu 29 de partide. În grupele Ligii Europa a evoluat şi Vlad Chiricheş, iar formaţia sa Napoli i-a zdrobit pe danezii de la Midtjylland, 5-0, şi s-a calificat deja în primăvara europeană. Apoi, Fiorentina lui Ciprian Tătăruşanu s-a impus în faţa celor de la Lech Poznan, 2-0, dar portarul echipei noastre naţionale a fost doar rezervă. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
JO 2032, Brisbane, Australia (EPA) jpg
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Leo Messi (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Radu Dragusin (Facebook, Tottenham) jpg
Arena Nationala finala Liga Europa 2028 jpg
Catalina Ponor (EPA) jpg
image
image