Șumudică a ”evadat” din Turcia cu un avion particular
Întreruperea campionatului turc din cauza coronavirusului le-a permis românilor de la Gaziantep să ”evadeze” în România.
Conform digisport.ro, ei au făcut-o cu un avion privat, pe care antrenorul l-a închiriat cu 50.000 de euro. ”La forma gravă de pneumonie pe care am avut-o de Sărbători cred că riscam mult prea mult. Eu am mai spus în glumă că am fost primul care a avut coronavirus, dar în ultima vreme nu mai sunt sigur că a fost o glumă. Ce puteam să facem? În hotelul în care stăteam, unul cu 600 de camere, mai eram doar noi cinci. Au şi închis aripa unde eram şi trebuia să ne mutăm. 85% din personal rămăsese acasă ... Cum să rămân? Mă rog la Dumnezeu ca totul să fie sub control în Turcia, să se treacă peste asta şi să ne putem reapuca de fotbal. Le-am şi spus că sunt gata să mă întorc, nici nu mi-am luat toate lucrurile de acolo. S-au supărat, îi înţeleg pe de-o parte, dar cred că şi noi trebuie să fim înţeleşi. Mai ales că nimic nu este sigur, nu se ştie când se vor relua antrenamentele. Prima dată au zis că marţi, apoi că joi, iar federaţia încă nu a luat o decizie... Sunt gata să mă întorc şi să ne batem pentru a termina în primele 10 echipe”, a declarat Şumudică pentru Digi Sport la revenirea în România.