Sunt gândaci la FRF şi LPF? «Acolo trebuie dat cu dezinfectant!» Vezi cine a spus asta!

Ultima actualizare:

    Dumitru Dragomir
Dumitru Dragomir

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, cei doi oameni care conduc fotbalul românesc în acest moment, au mari probleme cu DNA-ul, care îi chestionează cu privire la desfiinţarea Universităţii Craiova. Fostul patron al oltenilor spune că ambii sunt aproape de suspendare şi că la cele două foruri trebuie schimbat tot, inclusiv femeia de serviciu.

"Sandu şi Dragomir nu pot rămîne în funcţie. Ar fi o excepţie de la regula instanţelor şi nu cred că se face aşa ceva. Procurorii ştiu bine ce înseamnă flagelul mafiot al lui Sandu şi că dacă aceşti oameni rămîn în functie ar însemna ceva grav. Simt presiunea lui Sandu. Am avut deja multe controale, dar sînt nevinovat şi puternic. Are multe relaţii. A plimbat cu naţionala României prin străinătate, chiar şi la turnee finale, mulţi judecători, procurori şi chiar din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cred că pe actele de la dosar e imposibil să beneficieze de clemenţă. Ar fi o tragedie să rămînă în funcţie, prejudiciul s-ar agrava.

Mititelu a reacţionat la acuzele de astăzi ale lui Dragomir. În conferinţa de presă, Dragomir a spus că timp de 4 ani, Universitatea a primit licenţa deşi a escrocat: Dragomir «balivernează». Vorbeşte frica din el. Ce a spus azi, a spus şi acum 2-3 ani. În dosar la DNA există şi o plîngere facută de ei, dar dacă sînt găsit vinovat plătesc. Nu am făcut aşa ceva niciodată. Am fost un club dintre cele mai curate din România. Nu am ascuns datoriile aşa cum fac alţii care plătesc şi la negru. O singura persoană juridică s-a afiliat la FR şi avea jucătorii. Ce spune azi Dragomir e doar minciună şi denigrare din răutate. Simte laţul şi vrea să creeze impresia că şi eu sînt vinovat. O face în cel mai pur stil securist în care a trăit şi a făcut bani. O aberaţie, marca Dragomir, din inconştienţă.

Miza nu e trimiterea celor doi în judecată, asta era clar. Problema e cum vor fi trimişi. Raportat la alte cazuri, toate datele duc la suspendarea lor din funcţie. Chiar şi dacă a fost făcut un prejudiciu de doar 4 milioane de euro, cum spune Dragomir, asta înseamnă o faptă deosebit de gravă în care nu poţi spera să primeşti sub 15 ani de închisoare. Faptul că ei au votat ca oamenii din fotbal să rămînă în funcţie, dacă sînt judecaţi, e faptă agravantă. Ascund infracţiunile.

Atrag atenţia că se pregăteşte planul B, să rămînă tot ai lor in funcţii. Să acapareze FRF şi să păstreze sistemul mafiot. De acolo trebuie raşi toţi. Să nu rămînă nici femeia de serviciu. Există o complicitate generală, un grup infracţional organizat, totul în afara legii. Trebuie intrat acolo în FRF şi dat cu dezinfectant şi abia după aceea să incepi restructurarea FRF", a spus Adrian Mititelu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net