Tamaş riscă puşcăria pentru că a bătut doi poliţişti?

Ultima actualizare:
Gabriel Tamaş, 29 de ani (Foto: Răzvan Păsărică)
Gabriel Tamaş, 29 de ani (Foto: Răzvan Păsărică)

Gabriel Tamaş, 29 de ani, a şocat pe toată lumea în urmă cu o lună când, la ora 08.00 dimineaţa, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a distrus uşa unui bloc din Bucureşti, în care a intrat pentru a dormi. Juridic, cazul părea stins, mai ales că jucătorul lui WBA şi-a cerut scuze locatarilor şi a plătit imediat pagubele. Lucrurile sunt însă mult mai complicate.

Click! a descoperit că uşa distrusă, adică cea mai vizibilă infracţiune, este de fapt cea mai uşoară imputată lui Tamaş. De fapt, cele 30 de zile de interdicţie de a părăsi ţara i-au fost impuse de Poliţie pentru că la Secţia 1, unde a fost dus în acea dimineaţă pentru cercetări, a lovit repetat şi grav doi agenţi aflaţi în apropierea sa.

Practic, după ce a fost lăsat să doarmă câteva ore, timp în care s-a dezmeticit, Tamaş a luat foc când a văzut unde se află. Imediat a început să înjure şi să lovească în stânga şi în dreapta pe oricine i-a ieşit în cale.

La locul şi timpul nepotrivit s-au aflat doi poliţişti care îl păzeau. Din teama de a nu-l agresa pe cunoscutul şi influentul fotbalist, el însuşi fiu de poliţist, cei doi agenţi n-au ripostat la loviturile lui Tamaş şi au ieşit foarte şifonaţi din afacere. Aceştia n-au trecut însă cu vederea incidentul şi vor să-l facă pe fundaş să plătească scump, poate chiar cu închisoarea.

Astfel, din această cauză, nu pentru amărâta de uşă spartă, lui Tamaş i s-a întocmit un dosar penal pentru ultraj, care a fost înaintat Judecătoriei Sectorului 1 pe 27 iunie, adică în urmă cu o săptămână şi care se află în plină instrumentare.

În el apare ca inculpat Gabriel Tamaş, iar ca părţi vătămate Asociaţia de Proprietari de pe strada Iancu de Hunedoara, dar şi două persoane fizice, Ciobănică Marian Valentin şi Gruia Laurenţiu Ionuţ, care cel mai probabil sunt cei doi poliţişti vătămaţi.

Acest incident a fost ţinut ascuns de către ambele părţi pentru a nu face şi mai mare vâlvă, varianta oficială a Poliţiei fiind că cei doi agenţi au fost doar şicanaţi şi bruscaţi de Tamaş.

Zelul cu care aceştia nu trec peste incidnet şi nu- iartă pe fotbalist nici la o lună distanţă dovedeşte însă că de fapt a fost vorba de mult mai mult decât câteva vorbe spuse la nervi, aşa cum s-a lăsat să se înţeleagă.

Agresarea celor doi agenţi a fost confirmată în premieră de surse din cadrul Poliţiei Capitalei, dar voalat şi de către Bogdan Cimbru, avocatul lui Tamaş. „Interdicţia de a părăsi ţara a fost ridicată, iar Gabriel se poate prezenta la reunirea lui West Bromwich Albion, pentru că asta era de fapt problema. Acum, vom vedea cum va decurge procesul, care este unul penal.

Tamaş a plătit daunele către asociaţia de proprietari, dar în dosar mai sunt implicate alte două persoane care nu-l iartă", a declarat reprezentantul fotbalistului pentru Ring, punând şi ultima piesă la puzzle, dacă mai era ceva în dubiu.

Aceste două persoane nu pot fi fecât cei doi poliţişti bătuţi, pentru că în blocul în care a intrat n-a agresat pe nimeni, ci doar a speriat-o puţin pe femeia de serviciu şi pe locatarul pe preşul căruia s-a întins să doarmă. Primul termen în acest proces penal este stabilit pentru 25 septembrie, când Tamaş se va afla în plin sezon de Premier League şi probabil nu se va prezenta la proces.

Aşa arăta intrarea în bloc după ce Tamaş a trecut prin uşă


    Gabriel Tamaş, 29 de ani (Foto: Răzvan Păsărică)
Gabriel Tamaş, 29 de ani (Foto: Răzvan Păsărică)

Pe lângă distrugere, fapta de ultraj în care este judecat în procesul penal este foarte gravă. Articolul 239 din Codul Penal prevede că vătămarea corporală săvârşită împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la 12 ani.

Dacă va fi găsit vinovat, pedeapsa va creşte cu 50%, pentru că victima face parte din categoria judecător, procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, jandarm, militar sau, cazul de faţă, poliţist.

- decembrie 2004: Însoţit de câţiva prieteni a distrus un local din Poiana Braşov.- octombrie 2008: În urma unei beţii, Gabi l-a sunat pe preşedintele lui Dinamo, Nicolae Badea, la 6 dimineaţa şi l-a anunţat că se retrage din activitate.- februarie 2009: Revenit de la o acţiune a „naţionalei", meci cu Croaţia, Tamaş a băut în cantonamentul lui Dinamo din Antalya şi a chemat masorii în toiul nopţii.- octombrie 2009: Tamaş, pe atunci la Dinamo, a băut până la 3 dimineaţa după un 1-1 cu Gloria Bistriţa şi a scandat împotriva lui Gigi Becali.- iunie 2011: După 3-0 cu Bosnia, Tamaş a băut până dimineaţa şi a ratat turneul amical întreprins de tricolori în America de Sud.- august 2011: Înainte de meciul amical cu San Marino, Mutu şi Tamaş au fugit din cantonament direct într-un club de noapte. Au revenit la hotel abia dimineaţa şi au fost excluşi din lot de Victor Piţurcă.

Ce este ultrajul? Ofensă, insultă, ameninţare, act de violenţă împotriva unui reprezentant al autorităţii publice aflat în exercițiul funcţiunii, care constituie o infracţiune şi se pedepseşte conform legii

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net