Tehnologia Hawk-Eye a dat greș! Sheffield United a avut gol nevalidat cu Aston Villa!

18 iunie 2020
image
Jucătorii lui Sheffield îi semnalează arbitrul că mingea a depășit linia porțiiFoto: Guliver / GettyImages

După o pauză de 100 de zile forțată de pandemia de COVID-19, în Anglia s-a reluat campionatul de fotbal. Contând ca restanță din a 28-a etapă, meciul Aston Villa - Sheffield United s-a încheiat la egalitate, 0-0. Cu toate acestea, oaspeții au avut un gol nevalidat, iar Societatea Hawk-Eye, care asigură tehnologia video pe linia porţii în Premier League, şi-a cerut scuze public!

Meciul de la Birmingham a fost marcat de o fază litigioasă. În minutul 42, portarul echipei Aston Villa, Orjan Nyland, a intrat cu mingea în poartă, după o lovitură liberă executată de Oliver Norwood. Arbitrul Michael Oliver nu a primit semnalul care indică gol valabil, dar reluările TV au arătat că mingea a trecut cu toată circumferinţa linia porţii.Ulterior, Societatea Hawk-Eye, care asigură tehnologia video pe linia porţii în Premier League, şi-a cerut scuze pentru nesemnalizarea acestui gol. "Hawk-Eye îşi cere scuze fără rezerve faţă de Premier League, Sheffield United şi de toată lumea afectată de acest incident", s-a precizat într-un comunicat. Compania a adăugat că a fost pentru prima dată când a apărut o astfel de eroare în peste 9.000 de meciuri în care a fost folosit sistemul Hawk-Eye Goal Line. S-a explicat că toate cele şapte camere care supraveghează linia porţii au fost obturate, concomitent, de portar, de un fundaş sau de bară... Hawk-Eye a adăugat că sistemul a fost testat înaintea meciului, iar arbitrul şi asistenţii săi au confirmat că acesta funcţionează.Înaintea partidei de pe Villa Park, a fost ţinut un minut de reculegere pentru victimele pandemiei de coronavirus. Iar pe toate tricourile a fost imprimată o inimă albastră cu inițialele NHS de la Sistemul Britanic de Sănătate. Pe de altă parte, jucătorii celor două echipe au pus un genunchi pe gazon în semn de susţinere faţă de mişcarea Black Lives Matter. De altfel, toţi jucătorii din Premier League vor purta pe spatele tricourilor deviza mişcării pentru combaterea rasismului şi violenţei poliţieneşti. Meciul de la Birmingham a fost cel dintâi oficial disputat în Anglia după întreruperea cauzată de pandemia de COVID-19, de la mijlocul lunii martie. În urma acestui rezultat, Aston Villa se menține pe penultimul loc, cu 26 de puncte, la 5 de ultima clasată, Norwich, și la unul de ”trioul” West Ham, Watford și Bournemouth, aflate pe locurile 16, 17 și 18. Sheffield, în schimb, a ratat ocazia de a o depăși pe Manchester United, rămânând pe poziția a 6-a, la un punct. 

irina tanase 13 jpg
andre JPG
irinel columbeanu
2 neti sandu in tinerete 2 jpg jpeg
meghan markle masacru texas AFP (1) jpg
1 ducesa kate si regina elisabeta a ii a jpg jpeg
irina iubit 1 jpg
cub cristi borcea valentina pelinel png
image
adevarul.ro
image
adevarul.ro
image
image
image
image
raikkonen kimi gettyimages 1279628813 jpeg
simona halep jpg
FotoJet jpg
tatarusanu nunta21 jpeg
dinamo u cluj jpg
steliano filip jpg