Tineret, ruşinea ţării!

Ultima actualizare:
Puştii Under 21
Puştii Under 21

Puştii Under 21 antrenaţi de Emil Săndoi s-au făcut încă o dată de râs, nereuşind să depăşească naţionala „pescarilor” din Feroe. Rezultatul de vineri a completat dezastrul de la grupele de copii şi juniori, semn că viitorul fotbalului românesc e complet în ceaţă.

Recent, Adrian Bumbescu a fost demis de la cârma naţionalei Under 16 ca urmare a unei serii de rezultate catastrofale, inclusiv un 1-10 cu Germania. Mai mult, 2012 a fost anul în care România s-a comportat lamentabil la toate categoriile de vârstă la care UEFA organizează competiţii oficiale (Under 17, Under 19 şi Under 21). Micii „tricolori" au ajuns ciuca bătăilor în Europa, fapt care i-a îngrijorat pe oficialii de la FRF.

Din păcate, nimic nu s-a schimbat. Din contră, declinul pare să nu se mai oprească, de vreme ce tremurăm serios atunci când întâlnim adversari de talia Insulelor Feroe.

Într-adevăr, „pescarii" cu care se distrau pe vremuri generaţia lui Hagi şi Gică Popescu s-au transformat într-un rival de temut pentru ai noştri. Vineri, la startul unei noi campanii de calificare, la Euro 2015, naţionala Under 21 a României a remizat la mare luptă (2-2) cu puştii care au învăţat fotbal printre gheţarii din Feroe.

Un anume Ingason a marcat golul egalizator în prelungirile partidei, aruncându-i pe jucătorii lui Emil Săndoi în braţele disperării. Într-o grupă din care mai fac parte Germania, Irlanda şi Muntenegru n-aveam voie să facem astfel de paşi greşiţi.

Încă înainte de ruşinea din Feroe, Emil Săndoi a încercat să se disculpe în eventualitatea unui rezultat negativ. „Jucăm pe un teren sintetic, un dezavantaj pentru noi", a fost una dintre plângerile selecţionerului. „Adversarul a fost o necunoscută. Cei din Feroe nu au respectat protocolul de a ne pune la dispoziţie DVD-uri cu meciuri. De fapt, am primit un DVD, dar cu jocurile generaţiei trecute ale echipei lor de tineret", a completat Săndoi.


    Puştii Under 21
Puştii Under 21


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
image
image