Top 5 scandaluri în era Burleanu

Ultima actualizare:

    Medicul Pompiliu  Popescu a fost dat  afară de Burleanu după  25 de ani la naţională
Medicul Pompiliu Popescu a fost dat afară de Burleanu după 25 de ani la naţională

Schimbarea produsă la FRF în 2014 a adus multe lucruri noi, dar din păcate nu toate bune. Înlăturarea lui Mircea Sandu a produs şi haos, manageriat câteodată foarte prost de Răzvan Burleanu şi echipa lui.

Iată-le pe cele mai importante cinci scandaluri ruşinoase, rămase fără efecte concrete!

1. Circ cu Steaua pentru un cantonament inutil

La sfârşitul lunii ianuarie, FRF a organizat un stagiu de pregătire în Turcia, aflat în afara calendarului UEFA. Profitând de acest fapt, Steaua a refuzat să lase jucători la lot, iar asta a aruncat fotbalul românesc în aer. Selecţionerul Iordănescu a cerut sancţiuni pentru club şi jucători, dar cum regulamentul nu era de partea lui, nu s-a întâmplat nimic. Doar competiţia internă a fost afectată, Reghecampf având toţi jucătorii la îndemână pentru pregătirea returului, iar celelalte echipe din Liga I, nu.

2. S-au certat două luni pe clauza lui Victor Piţurcă

România a plecat la drum în campania de calificare pentru Euro 2016 alături de Victor Piţurcă, dar oferta de la arabi a schimbat totul. „Satana” a mers la Al Ittihad, însă după mari scandaluri. FRF şi Răzvan Burleanu, care iniţial nu mai ştiau cum să-l concedieze pe Piţurcă, au cerut atunci peste 600.000 de euro ca să-l lase să plece. Acest cinism a ţinut echipa naţională în şah, tehnicianul plecând în cele din urmă înaintea jocului cu Irlanda de Nord.

3. A tăiat bonusurile lui Mircea Sandu

Răzvan Burleanu s-a făcut frate cu necuratul pentru a trece puntea, dar după ce s-a văzut în scaunul de preşedinte a schimbat foaia. Noul şef al FRF a uitat de angajamentele luate în Comitetul Executiv, care stabileau bonusurile pe care urma să le primească fostul preşedinte, şi le-a tăiat pe parcurs aproape pe toate. A fost şi aici un mare scandal, dar unul din care Burleanu a ieşit pe plus, primele de pensionare ale „Naşului” fiind de-a dreptul nejustificate.

4. E în conflict deschis cu LPF

Nu că am fi nostalgici după colaborarea Sandu-Dragomir, dar în toate ţările civilizate există o colaborare strânsă între Federaţie şi prima ligă profesionistă. La noi, Gino Iorgulescu, cel mai absent preşedinte LPF din istorie, şi Răzvan Burleanu, omul disperat după imagine, se înţeleg ca şoarecele cu pisica. Ultimul exemplu a fost dat recent, când LPF l-a suspendat pe Edi Iordănescu pentru că a încălcat regulamentul, iar FRF, angajatorul tatălui său, l-a achitat.

5. Prodan, prima victimă a „regimului” Burleanu

Răzvan Burleanu a venit la FRF în 2014 şi a început o cruciadă de curăţire a instituţiei de numele vechi. Didi Prodan a fost primul concediat, iar fostul fotbalist s-a târât prin tribunale cu Federaţia luni bune, refuzând să plece şi acuzând un abuz al noii conduceri. Acest incident a scindat „Generaţia de Aur” în două, oameni ca Hagi, Popescu sau Prunea fiind de partea fostului jucător, iar Viorel Moldovan sau Belodedici, de partea lui Burleanu, care le-a dat o pâine de mâncat în FRF.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net