Toşca, în «vizită» la Ronaldo
Deşi a comis şi câteva greşeli în ultimele meciuri, Alin Toşca rămâne cel mai în formă fundaş român al momentului. Diseară, internaţionalul nostru va da un adevărat examen de maturitate în confruntarea cu Cristiano Ronaldo şi compania.
Transferat în puternicul campionat al Spaniei la finalul lunii ianuarie, Toşca n-a fost menajat deloc. Intrat titular încă din primul meci, românul de 24 de ani a avut în faţă un program infernal, cu cele mai grele meciuri posibile. Astfel, chiar la debut, Toşca a făcut senzaţie în faţa super-tridentului ofensiv al Barcelonei format din Messi, Neymar şi Suarez.
Apoi, fundaşul consacrat la Steaua a trecut prin emoţiile derby-ului local dintre Betis şi FC Sevilla, confruntare în care pasiunea fanilor celor două rivale e una impresionantă. Contra unei formaţii care se bate la titlu în acest sezon, Toşca a avut o nouă evoluţie sigură, cota sa crescând de la meci la meci. E adevărat, românul a avut ulterior un uşor recul, care a culminat cu gafa de la Malaga, însă asemenea accidente se pot întâmpla oricui. Pentru ca tacâmul să fie complet, după ce a dat piept cu Barcelona şi FC Sevilla, Toşca va simţi pe propria piele forţa celuilalt „gigant” din Spania. Azi, Betis pare o victimă sigură în meciul din deplasare cu Real Madrid, asta dacă nu cumva Alin Toşca şi colegii săi din defensiva „verzilor” vor găsi reţeta de anihilare a maşinii de fotbal conduse de Cristiano Ronaldo, Benzema şi Bale. Cu ochii pe această dispută va sta cu siguranţă şi selecţionerul Daum, care îi pregăteşte lui Toşca un loc de titular în meciul cu Danemarca de peste două săptămâni.
Andone a ratat duelul cu Messi
Trebuia să fie o zi mare şi pentru celălalt român din campionatul Spaniei, Florin Andone de la Deportivo La Coruna. Galicienii primesc astăzi vizita catalanilor de la FC Barcelona. Andone nu va fi însă pe teren, internaţionalul nostru fiind suspendat din cauza cartonaşului galben încasat miercuri după un fault dur comis chiar asupra lui Toşca în partida Deportivo – Betis (1-1).