Trei motive ce au dus Dinamo în picaj

Ultima actualizare:

    Dinamo a pierdut şi meciul cu Chiajnafoto: sportpictures.eu
Dinamo a pierdut şi meciul cu Chiajnafoto: sportpictures.eu

Roş-albii nu mai bat pe nimeni, sunt în afara play-off-ului şi nu vor mai fi plătitiţi până nu ajung pe podium.

Transferurile slabe, o bancă tehnică instabilă şi taberele din vestiar au făcut ca Dinamo, o echipă ce are ca obiectiv titlul de campioană, să ajungă în situaţia de a nu mai câştiga niciun meci de mai bine de o lună.

Locul şapte în clasament, cu doar 16 puncte, după 12 etape e prea puţin pentru „câini”. De la partida cu Voluntari, din data de 26 august, scor 3-1, nu au mai cunoscut gustul succesului, având apoi un eşec cu Poli Timişoara, 1-2, o remiză cu CS U Craiova, 2-2, şi alte două înfrângeri, cu FCSB, 0-1, şi cea mai recentă, în restanţa cu Chiajna, 2-3. Până şi suporterii s-au săturat şi au trecut la ameninţări, iar acţionarul Ionuţ Negoiţă a anunţat că nu-i va mai plăti pe jucători până când nu vor ajunge pe locul trei în Liga I. Dar cum s-a ajuns în situaţia critică?

Au plecat cei mai buni, au venit cei mai slabi

Roş-albii deţineau poate cel mai solid compartiment median, unul alcătuit din Busuladzici, Nistor şi Palici. Au plecat fiindcă nu au mai fost pe placul lui Contra, fostul antrenor, iar înlocuitori au avut prestaţii slabe. Au venit unii ca Albin, care a bifat şase partide, niciuna 90 de minute însă, şi nu înscris niciun gol. A fost dat afară pentru acte de indisciplină. Ultimul sosit e Bokila, cel care mai mult s-a făcut de râs în cele trei jocuri avute, şi el un apropiat al lui Contra, la fel ca Albin. “Negoiţă s-a înconjurat de hahalere care-i papă banii. Îl dai pe Nistor pentru că vrea Albin numărul zece…Când a plecat el, trebuiau şi Contra şi Mutu să se încoloneze. Apoi, îl aduci pe Anton, care nu mai voia aici, că se obişnuise în Spania, dar s-au prins ăia de valoarea lui,  şi l-ai dat şi pe Busuladzici, care chiar juca”, a criticat şi fosta glorie dinamovistă, Vaişcovici.

Du-te, vino pe banca tehnică

Cosmin Contra a plecat recent din postul de antrenor şi a ales să preia naţionala. În locul său a venit Vasile Miriuţă, cel care pierde de două jocuri, dar care e nevoit să lucreze cu lotul format de “Guriţă” şi abia în iarnă va putea face schimbări. Totuşi, situaţia incertă data de mult timp fiindcă fostul tehnician îşi fixase o clauză prin care putea oricând părăsi echipa în cazul unei oferte mai bune şi era clar că se va produce despărţirea în scurt timp. Interesant e că Miriuţă a pierdut partida cu Chiajna, fosta sa formaţie, 2-3, fiind bătut de Batin şi Bumba, jucători pe care el i-a adus la ilfoveni şi care, culmea, fuseseră îndepărtaţi de la Dinamo. “Nu e normal să-i pierzi pe Bumba sau pe Busuladzici. Nu aveai voie să renunţi la ei şi eu niciodată n-aş fi făcut schimbul Nistor – Nascimento… Bokila? Nu ştiu dacă va mai juca”, a răbufnit Miriuţă, criticând transferurile făcute de Contra.

Atmosfera în vestiar

Lotul nu e sudat, existând mai multe grupuri şi totul se transpune în joc. Sunt de o parte românii şi de alta străini, fapt dezvăluit şi de Claudiu Bumba, cel care până acum o lună a îmbrăcat tricoul roş-alb: „Nu a fost un conflict cu Cosmin Contra, poate nu suntem compatibili. Nu intram în planurile dânsului. Nu dau vina pe altcineva, a fost şi vina mea, şi a altora. Aveam nevoie de cineva care să-mi dea încredere, să mă ajute…Lumea spune că Mister a vorbit doar în spaniolă sau doar în engleză, dar nu asta a fost problema, ăsta era un atu, pentru că toată lumea îl înţelegea astfel. Nici noi românii nu am fost un grup uniţi, sincer. De fapt, nici străinii cu românii, nici românii între ei. Asta am simţit”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
CM 2030 jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net