Tricolorii nu «ştie» să scrie! Vezi planul analfabet al unui antrenament în era lui "Puiu"!

Tricolorii nu «ştie» să scrie! Vezi planul analfabet al unui antrenament în era lui "Puiu"!

Ultima actualizare:

    Aşa arată penibilul documentFoto: Mediafax
Aşa arată penibilul documentFoto: Mediafax

Anghel Iordănescu a condus ieri ultimul antrenament tactic dinainte de jocul cu Irlanda de Nord, iar „Generalul” a încercat să pară cât mai organizat.

Selecţionerul şi-a făcut apariţia cu o mapă din care ieşea însă neglijent o bucăţică din planul de bătaie pentru respectiva sesiune. Un fotograf pe fază a imortalizat documentul, care la o analiză simplă te face să te iei cu mâinile de cap. Şi nu din punct de vedere al organizării în sine, ci al modului în care a fost scris. Practic, prima greşeală a fost făcută încă din titlu, din care s-a mâncat o literă. Astfel, „Antrenament” s-a transformat la staff-ul naţionalei în „Atrenamet”. Treacă-meargă, dar lucrurile nu s-au oprit aici. Câteva rânduri mai jos, o nouă formă de presing, acela de „întâpinare”, şi-a făcut loc în schema de joc. Bine măcar că n-a fost un presing de tâmpenizare. Apoi, „Pentru noi” a devenit „Pentr noi”, cu un „u” ras inexplicabil de pa faţa Pământului. Ca să cităm tot din jenantul document, „cine+unde” l-a făcut, nu ştim. Cert e că respectivul ori era răcit şi vorbea pe nas, scriind aşa cum se aude, mâncând consoanele, fie s-a grăbit foarte tare.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Stefan Baiaram, Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Morgan Rogers si Harry Kane (EPA) jpg
robbie williams jpg
Vinicius Junior (EPA) jpg
Corvinul Hunedoara FK Csikszereda (Sportpictures) jpg
Alexandru Pascanu (Sportpictures) jpg
spaniolii scena   epa jpg
image
image