Turcii au vrut să sape un tunel să intre la meci

Turcii au vrut să sape un tunel să intre la meci

Ultima actualizare:

Practic, biletele alocate oaspeţilor au fost împărţite celor veniţi de la Istanbul, dar Galatasaray putea să ocupe cele 61.000 de locuri pe Veltins-Arena doar cu turcii care muncesc în Gelsenkirchen şi în împrejurimi. Cum nu s-au suplimentat biletele pentru fanii cim-bom-bom, turcii au avut două variante: fie să-şi cumpere bilete printre nemţi, fie să încerce să intre pe stadion fraudulos.

Mulţi au apelat la prima variantă şi au reuşit să echilibreze balanaţa numerică din tribune într-atât încât Schalke, în momentul când era condusă cu 2-1, era huiduită ca în deplasare. Alţii n-au avut însă acces şi au încercat ceva nebunesc.

"Unii suporteri au încercat să sape un tunel pe sub gardul din jurul stadionului.Voiau să pătrundă în arenă şi să urmărească meciul fără a plăti billet, dar au fost descoperiţi de forţele de ordine pentru că au încercat pe zi. Ştiau că noaptea pământul va îngheţa şi le va fi imposibil. Am rămas şi noi şocaţi de fanatismul lor", a declarat Horst Heldt, directorul sportiv al lui Schalke, pentru ziarul Die Welt. Galatasaray s-a calificat până la urmă în sferturi după un meci dramatic, pe care l-a câştigat cu 3-2, în ultimul minut, după ce la Istanbul fusese 1-1.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner rafaela pestritu shakira png
Leo Messi si Lamine Yamal, dupa finala de la Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image png
Fabian Ruiz  stanga , finala de la Campionatul Mondial 2026, Spania Argentina (EPA) jpg
familia maruta jpg
Ferran Torres, nationala Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Spania, campiona mondiala din 2026 (EPA) jpg
image png
image
image