UEFA l-a suspendat până la finalul sezonului pe Sebastian Colțescu. Octavian Șovre a fost avertizat

Ultima actualizare:

     Sebastian ColțescuFoto: sportpictures.eu
Sebastian ColțescuFoto: sportpictures.eu

Arbitru la meciul dintre PSG și Istanbul Basakșehir, românul Sebastian Colțescu a fost suspendat până la sfârșitul anului de Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA). Acesta a fost găsit vinovat de „conduită nepotrivită” față de Achille Webo, un oficial al campioanei Turciei.

Arbitrul a fost acuzat inițial că a folosit o expresie rasistă. În dialog cu „centralul” Ovidiu Hațegan, Colțescu a spus „ăla negru” în încercarea de a identifica persoana căreia i-a fost arătat un cartonaș galben. Meciul de la Paris s-a întrerupt, echipele retrăgându-se de pe teren. El a continuat a doua zi cu o altă brigadă de arbitri și s-a încheiat cu victoria campioanei Franței (5-1).UEFA l-a suspendat până la finalul sezonului pe Sebastian Colțescu pentru „comportament nepotrivit” la adresa lui Webo, antrenorul adjunct al echipei turce. Arbitru asistent la aceeași întâlnire, Octavian Șovre a fost sancționat mai ușor cu o „mustrare”. Cei doi au fost judecaţi pentru încălcarea articolului 11 din Codul Disciplinar UEFA, articol care sancţionează doar comportamentul neadecvat. De asemenea, forul continental l-a suspendat pentru un meci și pe oficialul lui Istanbul Basakșehir pentru „conduită antisportivă”.Comisia de Disciplină a UEFA n-a ținut cont că în 11 februarie ancheta disciplinară declanșată de forul continental a ajuns la concluzia că Sebastian Colțescu n-a folosit o expresie cu conotație rasistă. 

Înainte de incidentul de la Paris, din toamna trecută, FRF hotărâse ca Sebastian Colțescu să nu mai figureze pe lista FIFA a arbitrilor români în 2021. 

Ce se spune în decizia UEFA

În decizia UEFA se precizează: "În urma unei investigaţii efectuate de un inspector de etică şi disciplină UEFA cu privire la evenimentele care au condus la abandonarea meciului din UEFA Champions League 2020/21, dintre Paris Saint-Germain şi İstanbul Başakşehir FK, din 8 decembrie 2020, şi a procedurilor ulterioare deschise împotriva oficialilor meciului Sebastian Constantin Coltescu şi Octavian Sovre, Comisia de Control, Etică şi Disciplină UEFA (CEDB) a luat următoarea decizie:- Îl suspendă pe Sebastian Constantin Coltescu de la îndeplinirea oricărei funcţii de arbitru până la sfârşitul ediției 2020/21, adică până la 30 iunie 2021, pentru încălcarea articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul disciplinar UEFA (DR) şi a articolului 6 (1) din Termenii şi condiţiile generale pentru arbitrii care oficiază la meciurile UEFA (GTC), adică pentru comportamentul inadecvat în timpul unui meci UEFA la care a fost delegat.- Îi ordonă lui Sebastian Constantin Coltescu să participe la un program educaţional înainte de 30 iunie 2021, în condiţiile stabilite de comisia de arbitri a UEFA.- Îl avertizează pe Octavian Sovre pentru încălcarea articolului 11 alineatul (1) DR şi a articolului 6 alineatul (1) din Termenii şi condiţiile generale pentru arbitrii care oficiază la meciurile UEFA, adică pentru comportamentul inadecvat în timpul unui meci UEFA la care a fost delegat.- Îi ordonă lui Octavian Sovre să participe la un program educaţional cât mai curând posibil, dar înainte de 30 iunie 2021, în condiţiile stabilite de comisia de arbitri a UEFA.Prin această decizie, CEDB a considerat, prin urmare, că ambii oficiali de la meci au încălcat articolul 11 ​​alineatul (1) DR şi articolul 6 alineatul (1) CG (obligaţia de a se comporta într-un mod adecvat), dar nu articolul 14 DR (rasism şi alte conduite discriminatorii).CEDB a fost de asemenea de acord cu EDI (n.r. - inspectorul care a anchetat cazul) că oficialii UEFA ar trebui să fie instruiţi în mod adecvat şi specific pentru a lua decizii mai bune cu privire la alegerea limbajului şi cuvintelor care vor fi utilizate în competiţiile UEFA. În context internaţional, utilizarea corectă a limbajului este esenţială pentru a evita situaţii precum cele care au avut loc în meciul menţionat mai sus.Deciziile motivate vor fi publicate în timp util.În legătură cu acelaşi meci şi cu cartonaşul roşu al antrenorului asistent FK İstanbul Başakşehir, Pierre Achille Webo, care a avut loc înainte de incidentele care au declanşat sancţiunile de mai sus şi, prin urmare, nu au fost provocate de acestea, CEDB a luat următoarea decizie:- Să-l suspende pe asistentul antrenorului FK İstanbul Başakşehir, Pierre Achille Webo, pentru un (1) meci de competiţie UEFA la care altfel ar participa, pentru comportament nesportiv".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net