UEFA se opune organizării Superligii Europene, competiția la care ar fi aderat Barcelona

Ultima actualizare:

    Aleksander CeferinFoto: Guliver / GettyImages
Aleksander CeferinFoto: Guliver / GettyImages

În contextul în care Josep Maria Bartomeu (57 de ani) a anunțat că FC Barcelona și-a exprimat intenția de a participa la Superliga Europeană, Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a precizat din nou că se opune acestui proiect. Respectiva competiție nu are nici sprijinul Federației Internaționale de Fotbal Asociație (FIFA), așa cum s-a menționat inițial.

Președinte al UEFA, Aleksander Ceferin a menționat „în mai multe rânduri, cu claritate” că forul pe care îl conduce nu este de acord cu organizarea Superligii. Și a făcut-o din nou după ce președintele demisionar al clubului catalan a declarat că acesta a acceptat să participe la viitoarea competiție, una la care ar fi invitate doar câteva formații de elită din fotbalul european.Ideea organizării Superligii este vehiculată de câțiva ani, fiind promovată de cluburi mari precum Manchester United și FC Liverpool. Materializarea sa ar coincide, cel mai probabil, cu dispariția Ligii Campionilor Europeni. „Principiile solidarității, promovării, retrogradării și a ligilor deschise sunt non-negociabile. Ceea ce face ca fotbalul european să funcționeze, iar Liga Campionilor să fie cea mai valoroasă competiție sportivă din lume”, a precizat UEFA.Pe de altă parte, nici FIFA n-ar fi favorabilă organizării Superligii. Iar președintele acestui for, Gianni Infantino, a declarat săptămâna trecută că, din postura lui, e  interesat de Campionatul Mondial al cluburilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Mircea Lucescu (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Sorana Cirstea si jucatoarea chineza Shuai Zhang, campioana la Linz la dublu (Facebook WTA) jpg
Razvan Lucescu (EPA) jpg
adrian ilie webp
WhatsApp Image 2026 04 10 at 12 20 14 (1) jpeg
Lucescu digisport captura jpeg
ChatGPT Image 10 apr  2026, 11 10 18 png
image
image