Un dinamovist e recunoscător pe viaţă lui Gigi Becali!
Un simbol al lui Dinamo, Florentin Petre, i-a mulţumit public finanţatorului FCSB, Gigi Becali, acesta ajutându-l să învingă boala.
Florentin Petre a postat recent pe pagina sa de facebook un mesaj adresat celor care l-au ajutat atunci a avut hepatita C.
"Acest mesaj are două conotații, două direcții:- vreau să mulțumesc public, din adâncul inimii, binefăcătorilor mei Gigi Becali și Anamaria Reghecampf- Prodan, atât eu cât și familia mea și să le spun că nu mi-a fost dat niciodată să întâlnesc atâta generozitate și bunătate.După 18 ani cât am fost infectat cu virusul Hepatitei C, timp în care am jucat, am antrenat, am muncit fără să țin cont de urmări, în mod inconștient, cu ajutorul acestor doi oameni și cu ajutorul evoluției medicinei, m-am vindecat complet, spre uimirea medicilor și bucuria celor care mă doresc sănătos. Sunt din nou apt de muncă, apt să vă antrenez copiii, apt să transmit fotbal mai departe și apt să-mi cresc copiii!!Gigi Becali și Anamaria Prodan, nu am cuvinte să vă spun cât vă sunt de îndatorat și nu-mi rămâne decât să vă arăt permanent, recunoștința mea. Sper ca într-o zi să pot întoarce într-o formă umanitară, gestul dumneavoastră.- de asemeni vreau să transmit suporterilor, iubitorilor de fotbal și de sport, în general: nu duceți până la ură sentimentul pentru echipa adversă!! Sportul nu presupune aversiune, agresivitate sau rele tratamente. Sportul înseamnă VIAȚĂ, SĂNĂTATE și nu în ultimul rând, e liant între oameni, echipe, grupuri.Dinamovist, stelist, rapidist sau orice altceva, oameni suntem cu toții și trebuie să ținem cont că nu suntem nemuritori și că nu ar trebui să ne permitem să irosim timp pentru ură și invective.Ținem aproape!
Mereu alături de voi,Florentin Petre", a scris Florentin Petre.