Vârfurile Stelei au uitat să marcheze

Ultima actualizare:

    Gabi Enache n-a reuşit  o centrare bună în tot  meciul cu Botoşani
Gabi Enache n-a reuşit o centrare bună în tot meciul cu Botoşani

Steaua conduce în clasament după 17 etape, roş-albaştrii având patru puncte peste CS U Craiova, Gaz Metan Mediaş şi Viitorul. Asta nu se datorează însă jucătorilor ofensivi, ci mai degrabă apărării bune şi a mijlocului prolific, spre deosebire de adversara din “Derby de România”, unde lucrurile sunt exact invers.

Trupa lui Laurenţiu Reghecampf n-a înscris în Liga 1 de trei etape, iar antrenorul şi patronul clubului sunt disperaţi. Cu toţii aşteaptă gongul de final de an, care să pună odată punct acestui chin, în speranţa că transferurile din iarnă, în frunte cu Denis Alibec, vor rezolva problema. Până atunci mai e însă şi nu pare să fie nimic de făcut. Alexandru Tudorie, singurul vârf veritabil în afară de absentul Golubovic, s-a făcut de râs şi cu FC Botoşani. A jucat execrabil şi n-a reuşit să bage mingea în poartă nici din doi metri. 

N-au dat gol de trei etape

La final, tânărul atacant a fost desfiinţat de şefii săi. “Suntem obligaţi să jucăm cu Tudorie. Atât de slab joc nu am văzut în viaţa mea”, a spus Gigi Becali. “Randamentul lui Tudorie e inexplicabil de slab. El e etapă de etapă în lotul echipei mari, ar fi trebuit să arate altceva în momentul în care are şanse să evolueze. E greu să nu ai un atacant care să marcheze”, a adăugat şi Laurenţiu Reghecampf. 

Aşa a fost însă pentru roş-albaştrii tot sezonul, în care au marcat până acum doar 22 de goluri. Craiova, CFR, Gaz Metan, Dinamo, Botoşani şi Voluntari au înscris mai mult decât trupa pentru care orice altceva decât titlul ar fi o catastrofă. 

Totul a stat până acum pe umerii fundaşilor, care au primit cele mai puţine goluri, 11, şi pe ai mijlocaşilor, care au marcat majoritatea golurilor, cu Rick Boldrin în frunte, autor a cinci reuşite. Şi miercuri vine “Derby de România”, cu Dinamo, în faţa căreia nu poate să sufle la acest capitol! “Câinii” au 28 de goluri înscrise, al doilea atac după CFR, Lazăr, cu şapte reuşite, Rotariu, cu şase, şi Gnohere, cu cinci, fiind tunurile în faţa cărora Tamaş şi compania vor tremura pe Arena Naţională. Asta ca să nu mai vorbim de slovacul Nemec, şi el cu poftă de gol în ultima vreme şi cu şanse de a fi titular mâine seară, de la 20.30.  

În aceste condiţii, măcar spectacolul este garantat 100% între un atac slab şi o apărare bună, cum are Steaua, şi un atac tare, dar o apărare proastă, cum e cazul trupei lui Ioan Andone.

Vrea jumătate din Rotariu tocmai înainte de derby

simeon stalpnicul png

Gigi Becali demonstrează încă o dată că atunci când are cuţitul la os nu se dă în lături de la nimic, iar vechile metehne au reapărut cu trei zile înainte de meciul cu Dinamo. Patronul Stelei îl vrea tocmai acum pe Rotariu şi dacă alb-roşii nu îl vând, a găsit o altă modalitate ca să pună paie pe foc. “Timişoara are 50% din Rotariu. Ei sunt în insolvenţă, am făcut ofertă de 350.000 de euro pentru partea lor din drepturile federative ale jucătorului. El rămâne la Dinamo, dar eu o să deţin jumătate din el”, a declarat Becali.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net