Veste şoc. Lupescu va lucra tot în Elveţia. Vezi unde!

Ultima actualizare:

    Fostul internaţional nu va conduce fotbalul românesc, dar se va angaja la FIFA şi îl va dirija pe cel mondialMediafax
Fostul internaţional nu va conduce fotbalul românesc, dar se va angaja la FIFA şi îl va dirija pe cel mondialMediafax

Marele învins din alegerie FRF e de miercuri şomer, însă nu va sta mult aşa. Nu se va întoarce la UEFA, dar va schimba instituţiile care guvernează acest sport din Ţara Cantoanelor şi se va angaja la cel mai înalt nivel posibil.

Indiferent de ce a spus echipa lui Burleanu în campania pentru preşedinţia FRF, Ionuţ Lupescu şi-a dat demisia din funcţia de şef al Comisiei Tehnice de la UEFA şi după înfrângerea de miercuri nu se va mai întoarce acolo pe acest post. A confirmat asta şi Thomas Giordano, ofiţerul de presă al UEFA, şi lucrurile par destul de clare. Totuşi, mulţi se întreabă ce va face “Kaizerul” de acum incolo! Ei bine, să nu-l plângem pentru că nu va sta mult timp fără loc de muncă. Deşi după “bătaia” încasată miercuri de la Burleanu n-a reuşit să bâlbâie decât un “Deocamdată, mă duc acasă”, se pare că Lupescu are planul bine făcut. Şi nici măcar nu se va muta din Elveţia, ci doar va schimba oraşul. Asftel, de la Nyon, unde era sediul UEFA, Lupescu va merge 250 de kilometric mai spre nord, la Zurich, unde este sediu FIFA, viitorul său angajator, dacă e să ne luăm după toate zvonurile. N-ar fi prima dată când “Kaizerul” ar coopera cu forul internațional. În 2014, Ionuţ Lupescu a făcut parte din Grupul de Studiu Tehnic al FIFA care a analizat toate cele 64 de partide de la Cupa Mondială din Brazilia şi joncţiunea pare firească.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cehia Africa de Sud, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Canadianul Ismaël Koné, accidentat de jucatorul lui Qatar, Assim Madibo, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Neymar, Brazilia Scotia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
DSC 1043 jpg jpeg
Didier Deschamps si Kylian Mbappe (EPA) jpg
Thomas Partey (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo, Portugalia, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
image
image