Villareal ne aduce încă o echipă în Ligă

Ultima actualizare:
Dinamo şi Rapid pot scăpa de probleme
Dinamo şi Rapid pot scăpa de probleme

În cea mai neagră perioadă din istoria fotbalului românesc, campionatul nostru îşi poate spori numărul echipelor care ne vor reprezenta în cupele europene. Acest paradox este posibil datorită unui joc al rezultatelor foarte favorabil.

România a început sezonul 2014-2015 al cupelor europene de pe locul 16, cu patru echipe. Steaua a jucat preliminarii de Liga Campionilor, dar a ajuns până la urmă în grupele Ligii Europa, unde doar Astra s-a mai calificat după baraje. Cu Petrolul şi CFR eliminate prematur, greul în apărarea coeficientului de ţară a rămas pe umerii primelor două. 

Din 2017 am putea avea cinci echipe în Europa

Culmea, deşi nici roş-albaştrii, nici giurgiuvenii n-au prins şaisprezecimile, cele 11 puncte obţinute în grupe, plus mărunţişurile din preliminarii adunate de toate patru, au făcut să trecem în acest moment peste Austria. Dacă ne vom apăra această poziţie a 15-a până la finalul acestei stagiuni de cupe europene, Liga I va trimite din sezonul 2016-2017 două echipe în preliminarile Ligii Campionilor şi trei în cele ale Ligii Europa. Cum România nu mai are nicio echipă în competiţie, iar de la austrieci Salzburg încă rezistă, avem nevoie ca alţii să ne ajute. Speranţele noastre se pun astfel în Villareal, care dacă o elimină pe Red Bull diseară, garantează Ligii I încă un loc la masa bogaţilor. 

În tur, pe „El Madrigal”, a fost 2-1 pentru „Submarinul galben”, care pleacă favorită în manşa a doua, programată în deplasare. România a mai avut două echipe în Liga Campionilor, în anii în care Unirea Urziceni, Oţelul Galaţi şi CFR Cluj au câştigat titlul şi au mers direct în grupele celei mai importante competiţii.

Rapid şi Dinamo vor să iasă din insolvenţă


    Dinamo şi Rapid pot scăpa de probleme
Dinamo şi Rapid pot scăpa de probleme

Această oportunitate poate să nu ajute foarte mult campionatul nostru în condiţiile în care cele mai mari echipe, cu excepţia Stelei, se află în insolvenţă şi n-au voie în cupele europene. Din această cauză, Rapid şi Dinamo, cele care s-au mai pus la punct financiar, fac eforturi mari să iasă la vară de sub administrare judiciară şi să poată ataca Europa în 2016. Valerii Moraru a spus chiar răspicat că asta doreşte pentru giuleşteni şi momentul ar fi perfect. Pentru a reveni în cupele europene, un club ieşit din insolvenţă trebuie să aştepte încă un sezon.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net