Vlad Chiricheş: «Suntem departe de locul 2»

Ultima actualizare:

    Chiricheş a  fost căpitan cu  DanemarcaFoto: David Muntean
Chiricheş a fost căpitan cu DanemarcaFoto: David Muntean

Fără gol marcat de patru meciuri şi pe patru în grupa de calificare la Mondial. Acesta este bilanţul ”tricolorilor” după egalul de la Cluj cu Danemarca, 0-0. Suntem la jumătatea calificărilor, dar cu toate astea Rusia e din ce în ce mai departe de noi.

O spune şi căpitanul naţionalei, Chiricheş, fotbalist care n-a prins deloc o zi bună contra nordicilor. ”E păcat că nu am reuşit să marcăm la ocaziile pe care le-am avut. Ştiam că ne aşteaptă un meci greu, dar ne-am dorit mult să câştigăm şi ne-am pus mari speranţe că vom obţine un rezultat bun. N-a fost să fie şi acum suntem departe de locul doi”, a mărturisit fundaşul primei reprezentative. ”Asta ne e valoarea acum. S-au diminuat şansele la locul doi. Vom avea deplasări foarte grele în Polonia, Danemarca şi Muntenegru şi ne va fi greu. Matematic nu s-a terminat”, a spus şi Chipciu, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, alături de Săpunaru şi Benzar. Keşeru, autorul celor mai mari ratări ale echipei noastre, a vorbit despre ghinion şi frustrare: ”A fost o atitudine foarte bună, dar nu am băgat-o în poartă. Eu am avut ocaziile cele mai mari şi sunt cel mai frustrat. Atacantul, când înscrie, e cel mai bun. Când nu, toată lumea cu tunurile pe el”. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (EPA) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Atletico Madrid Arsenal (EPA) jpg
Ana Maria Barbosu (Getty Images) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Paris Saint Germain vs  Bayern Munchen (EPA) jpg
FC Arges Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Campionatul Mondial (EPA) jpg
image
image