Arbitrul corupt, scos de pe lista oficialilor de la Campionatul Mondial 2018
FIFA a anunţat, miercuri, că arbitrul Fahad Al Mirdasi, suspendat pe viaţă de federaţia saudită pentru corupţie, a fost scos de pe lista pentru Cupa Mondială din Rusia şi că în locul său nu va fi convocat alt central.
Alături de Al Mirdasi, de pe lista arbitrilor pentru CM au fost scoşi şi asistenţii din echipa sauditului, Mohammed Al Abakry şi Abdullah Alshalwai.
“Comisia de Arbitri a FIFA a decis să nu îl înlocuiască pe Al Mirdasi. Totuşi, doi arbitri asistenţi – Hasan Almahri (Emiratele Arabe Unite) şi Hiroshi Yamauchi (Japonia) vor fi nominalizaţi pentru Cupa Mondială, ca arbitri asistenţi au lui Mohammed Mohammed Abdulla (Emiratele Arabe Unite) şi Ryuji Sato (Japonia)”, se arată pe site-ul FIFA.
În urmă cu două săptămâni, Fahad Al Mirdasi a fost suspendat pe viaţă de federaţia de fotbal din Arabia Saudită (SAFF) pentru corupţie. Al Mirdasi trebuia să arbitreze finala Cupei Regelui, între Al Ittihad şi Al Faisaly. Înaintea partidei, centralul l-a contactat pe preşedintele clubului Al Ittihad, Hamad Al-Senaie, căruia i-a propus să-i avantajeze echipa în schimbul unei sume de bani. Conducătorul clubului a retransmis mesajele primite pe WhatsApp funcţionarilor SAFF, care au alertat autorităţile guvernamentale competente. Arbitrul a fost reţinut şi a recunoscut că a încercat să aranjeze finala.
Al Mirdasi era arbitru internaţional din 2011 şi a oficiat la Cupa Confederaţiilor din Rusia, anul trecut.