Chivu, primul pas greșit la Inter: cum își explică lecția primită de la Udinese
Internazionale Milano a fost învinsă, pe teren propriu, de către Udinese FC, echipă care s-a impus cu 2-1, în a doua etapă din Serie A. Chiar dacă formația lui Cristi Chivu (44 de ani) a fost cea care a deschis scorul, în minutul 17, puțin mai târziu oaspeții au primit un penalty, pe care l-au transformat, în minutul 29. În cele din urmă, 11 minute mai târziu, Udinese și-a adjudecat victoria, cu toate că gazdele au mai avut un gol, în minutul 56, anulat, însă, pe motiv de offside.

Confruntarea este prima înfrângere din mandatul de antrenor al lui Chivu pe banca tehnică a vicecampioanei din Italia, românul asumându-și întreaga responsabilitate pentru eșecul echipei sale. „Sunt momente pe care trebuie să înveți să le gestionezi. Când poți face ce e bine, o faci, dar trebuie să înveți și să faci ce este «murdar». Nu ne-am îmbunătățit, după prima etapă și nu suntem mai răi, nici după a doua. Inter e «un șantier deschis». Trebuie să găsim echipa potrivită și să muncim din greu, campionatul e lung”, au fost cuvintele lui Chivu, care a adăugat: „Jocul mergea bine, dar nu am fost fluizi și nu am putut găsi soluțiile potrivite. După penalty-ul lor, ne-am pierdut calmul și toată motivația. Se vedea că ne chinuiam. În a doua repriză, am văzut mai multă dorință, determinare în joc. Adesea, chiar și calmul a dispărut, pe măsură ce timpul trecea. La ocaziile pe care le-am avut în careu, nu am reușit să marcăm. La pauză, am cerut mai mult calm, să ne mișcăm mai mult și să plimbăm mai mult mingea, să jucăm mai vertical, să creăm superioritate cu fundașii laterali, pentru că adversarii erau cei care aveau un tempo în plus. Poate că nu am reușit să transmit calm și motivație, îmi asum responsabilitatea. Dar drumul este întotdeauna același, suntem Inter și așteptările sunt foarte mari. Dacă nu am putut să dăm totul astăzi, este întotdeauna vina mea”.
Urmează un duel „de foc” cu Juventus Torino
Mai departe, pe Inter o așteaptă un meci de anvergură - duelul cu Juventus Torino, care se va petrece, după pauza prilejuită de parcursul echipelor naționale. „Nici nu vreau să mă gândesc la asta. Mai sunt două săptămâni, iar între timp vor fi mulți jucători plecați la loturile naționale. Sper că această pauză le va oferi jucătorilor mei puțină liniște sufletească. Știu că, atunci când te duci la echipa națională și iei o pauză, te întorci cu mai multă energie. Apoi, vom juca împotriva lui Juventus - întotdeauna un meci foarte important. Trebuie să redescoperim entuziasmul, pe care l-am avut, acum câteva săptămâni. Echipa a făcut atât de multe lucruri bune, de-a lungul anilor și nu vreau să le pierd. Aș vrea să elimin orice carențe, pe care unii le-ar putea avea în joc”.
După acest meci de fotbal, Inter a coborât pe locul șase în Serie A, rămânând cu cele trei puncte acumulate în etapa de debut, cu Torino FC, fiind la egalitate cu Lazio, rivala AC Milan, Como FC și Bologna FC. Pe de altă parte, Udinese e pe a cincea poziție, având, până acum, un egal și o victorie.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
































