Cine e Stephen Eustáquio, cel care pune Canada pe harta fotbalului global
Canada este prima echipă care își asigură prezența în optimile de finală de la Campionatul Mondial. Eroul din spatele acestei reușite este Stephen Eustáquio, un fotbalist de 29 de ani, care scrie istorie pentru echipa națională la care evoluează, marcând tocmai în prelungirile duelului golul care a adus Canadei prima victorie într-un meci eliminatoriu la turneul final.

Angrenat în fotbalul din Major League Soccer, omul meciului din victoria contra Africii de Sud, 1-0, are un istoric foarte interesant. Eustáquio, care a fost convocat la Cupa Mondială din 2022, dar nu s-a aflat la cel mai bun nivel al său atunci, pare de neoprit la ediția din această vară.
A îmbrăcat atât tricoul Portugaliei, cât și al Canadei
După ce, în primii ani ai săi din „sportul rege” a îmbrăcat tricoul naționalei Portugaliei U21, dat fiind că e născut din părinți portughezi, însă la maturitate a ales să reprezinte Canada, țara în care s-a născut și unde și-a petrecut mare parte din copilărie. Cariera sa l-a purtat la echipe precum FC Porto, Paços de Ferreira și GD Chaves, atrăgând atenția celor de la Los Angeles FC, clubul pentru care evoluează sub formă de împrumut, în prezent. În tricoul naționalei Canadei, mijlocașul a adunat deja 60 de selecții -fiind titular în 55-, remarcându-se cu cinci goluri și patru pase decisive.
Campionatul Mondial de fotbal e găzduit de Canada, Mexic și Statele Unite ale Americii, disputându-se în perioada 11 iunie-19 iulie. 48 de echipe își măsoară forțele la CM2026, în dorința de a pune mâna pe cel mai râvnit trofeu la nivel global. Argentina lui Lionel Messi (38 de ani) încearcă să-și apere Cupa Mondială, cucerită la ediția trecută, obiectiv pentru care concurează, cel mai probabil, cu Anglia, Brazilia, Franța, Germania și Spania. În total, de-a lungul competiției, 1.248 de fotbaliști ale celor 48 de țări participante se întrec și nu mai puțin de 16 orașe găzduiesc partidele turneului final al CM 2026 din această vară.


































