Deja simte trofeul de campion în Serie A. Interul lui Chivu, încă un succes
Internazionale Milano „zburdă” în Serie A, acolo unde echipa antrenată de Cristi Chivu (45 de ani), a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-3, echipa Como FC, într-un meci din etapa a XXXII-a a campionatului Italiei. Formația românului a revenit spectaculos, în ciuda faptului că a fost condusă cu 2-0 de adversara sa.

Como a fost cea care „a deschis ostilitățile”, prin golurile spaniolului Álex Valle (21 de ani, '36) şi argentinianul Nico Paz (21 de ani, '45), însă Inter nu a deznădăjduit și a marcat, rând pe rând, patru goluri, prin francezul Thuram (28 de ani, '45+1 și '49), olandezul Denzel Dumfries (29 de ani, '59 și '72). Pentru Como a mai punctat francezul Da Cunha (24 de ani), în minutul 89, din penalty, insuficient pentru a lua, însă, vreun punct. După această victorie, Inter se apropie vertiginos de titlul de campioană și continuă să fie lider în clasament cu 75 de puncte, urmată de SSC Napoli (66p), AC Milan (63p), Juventus Torino (60p), Como (58p) și AS Roma (57p).
Ce urmează pentru gruparea antrenorului român
„Matematica spune că încă nu suntem campioni. Nu a fost ușor, știam asta. Ne-am confruntat cu o echipă care luptă pentru ceva important (n.r. ultimul loc în Liga Campionilor) și a demonstrat asta, în prima repriză. Am fost conduși cu două goluri, am marcat unul important, care ne-a dat încredere. În a doua repriză, ne-am schimbat atitudinea. Am dat dovadă de caracter și, în final, chiar dacă nu a fost ușor, am reușit! În dimineața meciului, ne-am antrenat doar pentru faze fixe. Sunt ocazii importante de valorificat. Avem atacanți grozavi, așa că este important să lucrăm la aceste detalii. Este o victorie care arată o mare maturitate. Cu șase meciuri rămase de jucat, trebuie să ne creștem ambițiile și să intrăm pe teren știind că ne putem mări avantajul. În prima repriză, am fost puțin surprinși de intensitatea lor, dar am reacționat ca o echipă matură care vrea să fie competitivă, până la capăt”, au fost cuvintele lui Chivu, după meci. Pentru echipa românului urmează, vineri, de la ora 21.45, duelul de pe teren propriu cu Cagliari FC, iar până la finalul acestui sezon, Inter le mai are de înfruntat în campionat și pe AS Torino, Parma FC, SS Lazio, Verona FC și Bologna FC.
Chivu se remarcă drept antrenorul român de fotbal al momentului - după ce a impresionat prin parcursul său la Parma FC, pe care a salvat-o de la retrogradare, a preluat Inter, în vara lui 2025, continuând ca antrenor, anterior scriind istorie ca jucător: a îmbrăcat vreme de șapte ani tricoul italienilor, făcând parte din echipa cu care portughezul José Mourinho a câștigat „tripla”, în 2010: campionat, Cupa Italiei, Liga Campionilor. Ca antrenor, anterior scurtului, dar „efervescentului” parcurs la Parma FC, Chivu a coordonat Inter Milan Primavera, din primăvara lui 2021, cu care a devenit campion în Italia, un an mai târziu.


































