Donnarumma, portarul naționalei Italiei, bătut și legat în casă de hoți!

Ultima actualizare:

Incidente incredibile la Paris, acolo unde portarul naționalei Italiei și al lui PSG, Gianluigi Donnarumma (24 de ani), a fost bătut și legat în propria casă de hoți!

Donnarumma e campion european cu Italia (FOTO: EPA)
Donnarumma e campion european cu Italia (FOTO: EPA)

Totul s-a întâmplat în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 3.20, atunci când hoții au intrat în casă peste Donnarumma și cea care îi este iubită de șase ani, Alessia Elefante. Răufăcătorii nu au fost intimidați de prezența celor doi în apartament și nici de masivitatea portarului care are aproape 2 metri și 100 de kilograme. I-au bătut, i-au dezbrăcat și apoi i-au legat, lăsându-i cu căluș la gură într-o cameră, în timp ce ei le goleau casa de valori. Conform celor de la „Gazzetta dello Sport”, paguba este de aproximativ 500.000 de euro.

Din fericire, după plecarea hoților, Donnarumma și iubita lui au reușit să se dezlege, cei doi au fugit la un hotel de lux din Paris. Erau atât de speriați și de panicați încât nici nu sunaseră la poliție. Au făcut-o recepționerii hotelului, care au chemat atât poliția, cât și ambulanța, portarul și partenera sa fiind plini de sânge. Au fost transportați la un spital. În mod normal, ieri italianul ar fi trebuit să plece în turneu cu PSG , dar e greu de crezut că va mai face parte din lot, pentru că trebuie să se recupereze atât fizic, cât mai ales psihic.

Donnarumma nu e prima victimă a hoților din lotul lui PSG

Așa cum era de așteptat, presa internațională bănuiește că hoții au acționat la pont, pentru că totul a durat foarte puțin, ei știind exact de unde să fure cele mai importante bunuri. Ei cred că cineva din club le dă ponturile răufăcătorilor, pentru că Donnarumma e doar ultima victimă din rândul jucătorilor de la PSG. Argentinianul Angel Di Maria a pățit ceva similar, numai că din fericire pentru el, deși se afla cu soția și copiii în casă, hoții nu i-au depistat, așa că nu le-au făcut nimic. Doar le-au furat bunuri de jumătate de milion de euro.  fost victima unui jaf în martie 2021, petrecut cu soția și copiii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net